DoarDuble

des.pre mine.as putea sa scriu des.pre tine

podis

oameni, in alb si negru, impietriti. au hainele rupte si degetele carbune. zambesc a sculptori beti cu maci in pometi si lalele in urechi. oameni, in alb si negru isi rostesc poezii in liniste. fetele lor sunt apartamente goale si au chei care le atarna de incheieturi. stau in rand si asteapta. ei sunt natura tabloului ce l-am pictat cu bani in loc de arta. sunt munti si mari, valuri, vant si briza. sunt lumina stinsa si calmul dintre nari. sunt strazi intinse, covor in creion si cer ce picura. ei sunt vii. oameni, in alb si negru, impietriti. n-au nimic de spus. sunt podisul de pe care privim de sus.

Spitalb

coridoare lungi. albe. arogante ca sosete de englez batran. un mire care in noaptea asta nu va mai gresi. drumul e drept. catre un altar din fumul ei dens parca din boabe de orez.

albul e pata mea.
albul imi sta boala.
alba e fata in lumea mea de smoala.

usi si broaste ca o mlastina de maini ce cer.
albul e medicamentul catre cer in targi, seringi, tifon si rugaciuni.

zic amin in alb ca un cec risipitor. am averi in ieri. azi mi-e alb. maine-mi este alt.

Ladouaspatru

M-am vazut stangaci mereu. Si toti mi-au spus ca mint.
Dar oglinzile nu mint.

M-am vazut crescand. Ladouaspatru gatul si-a pierdut capul.
Oglinzile nu cresc. Poate doar maresc.

M-am vazut scriind. In limba in care am invatat sa scuip si din maneca sa sterg.
In timp. E timpul ceasurilor care nu dau limbi.

Ziua se va incheia cu mine. Sa strige cucii ladouaspatru.
Eu voi scrie.

Pluton

Bat respectuos la usa si intru cu un ochi cerandu-mi scuze pentru deranj. Cu mainile la spate intru un pic rusinat, un pic nedumerit, un pic las la usa. Ce caut eu aici?

Ma asez pe un scaun si ma simt de parca as fi in fata unui pluton de executie.

Aud ordinul: FOC! Si arde. Muzica asta arde. (Clipul pe jazzisme.ro)

Sunet

Da, e ca si cand te-ai juca in parul ei.
Da, ca o gradina zoologica in nori care urla.
A foame. De oameni albi.
Da, e ca si cand v-ati inveli in cald.
De parca soarele ar cadea ca o clatita peste degetele unui circar.
Un spectacol de cascade care sparg pietrele ca viorile un pahar de vin.
Da, e ca si cand te-ai juca in parul ei.
Fin. (Video pe jazzisme.ro)

unde fluturi

zambeste cu muzica pe tine
imprastiata ca o pata de cafea
ca o fata moale cat o vata roz pe bat
zambeste cu muzica pe tine
iti modeleaza plastilina peste gura
cuvinte noi sa le inveti
sa le faci baloane si sa le spargi.
zambeste cu muzica pe tine
intinsa pe camasa ei ca fluturi cu coarne infipte-n draci
lumilempaci

Amanunte

Existam in amanunt. Gadilam precum furnicile, dar n-avem limbi cu vorbe dulci. Nu suntem linguri cu zahar. Ci limbi de lemn si de pamant. Sa ne faca scari in copaci. Un foisor in nor cand lumea arde. Mi-e sete de ploaie. Imi deschid gura ca geamuri trantite de curent in pereti. Si trag aer. Acum cad ancora. Sa tin cerul in loc. Cat ne face poze. Existam in amanunt. Detaliile ne tin mici si legati.

Lumea lui Ceasca

Orasul mi-e o uriasa cafenea dezafectata in care m-am inecat cu zat.

Orasul mi-e cam cafeniu. Aici soarele isi face vacanta de odihna, bisericile au spoturi si termopane si ofera televiziune digitala la slujba de duminica. Credinta 5.1 si TV plat. Rugaciuni in HD. Calitate in calamitate tehnologica.

Parcurile sunt alei umblate de animale in cautare de lei de buzunar. Am crescut dresori profesionisti. Bine ati venit la zoo. Nu dati de mancare exponatelor. Sa nu se invete prost. Te risti?

Imi tin speech-ul cu biciul. Orasul mi-e o uriasa gogoasa cu capete de bivoli atarnand deasupra usii. Si-un clopotel care canta hai sa dam din mana-n mana telefoane fara fir o saptamana:

“Ba, e mistoc asta. 3G, dualsim, memorie 2giga, camera 15 megapixeli, touchscreen, bateria, 5 zile. Merita. Si miroase si a trandafir.” Mai treci pe la baieti. Te-aranjeaza cat ai zice:

Orasul e-o camila cu cocoasele-mpletite-n spice si picioare de atlet retras pe caz de boala sentimentala. Noi suntem fini si nasi si fii si tati cand nasti si bunici, nepoti. Ne poti ajuta sa ne imputinam? Macar un pic.

Orasul e o cafenea aglomerata ca un autobuz imputit ce-o calca spre spital fara jena. Noi aici avem treceri pe pietoni. Puterea ne ascute ca o mama vitrega. Suntem taiosi. O tara de barbati, nu de domni.

Orasul mi-e o mireasa in alb, pe tocuri mari si voal cat dintii unui cal. La o saorma dupa nunta. Spiritul lui mi-a lesinat in suflet si mi-a nascut un pui de burta.

Sa ragaim un imn, sa-i dam un nume, sa-l cinstim prin lume. Orasul e-o cafenea dezafectata. In faliment. Nimeni nu mai bea cafea. Toti dorm in custile lor din BCA si PVC.

Doar portarul a ramas. Ghiceste-n ceasca si da in carti. Pe WC.
E lumea lui Ceasca. Ceascautaolumenmine.

In pen-umbla

Imbraca-te ca ei. Comporta-te ca ei. Umbla pe unde se umbla. Vorbeste cum se vorbeste. Zambeste si taci. Fumeaza si tu. Iesi pe unde se aduna si ei. Ia-ti telefon la moda. Noteaza-ti numele alea in agenda. Afla ce s-a deschis de curand. Stai la curent cu tot ce-i nou nu cu priza. Da-te pe langa ei. Delimiteaza-te de tot ce nu-i actual si actualizat. Fa-ti un upgrade de haine si freza. Stabileste cu ei ce-i incoolt. Lasa-ti barba si vorbeste cu glasul jos. Mai gros. Prefa-te ca ai tai sunt batrani si neinsemnati. Arunca doua glume cu ei. Trage-ti o gagica in roz si mov si verde. Toate in aceeasi bluza. Ai grija sa fie re-cunoscuta de toti. Ascult-o si incearca s-o intelegi. Acum zambeste si taci din nou. Fii umbra in pen-umbla. Esti de succes. Ce-s? De succes. (-asculta aici)

Duble #24

Daca ploua, aduc eu pahare. Fac cinste

“Unele lucruri nu sunt intotdeauna asa cum par”
Un-ele. Doi ele. Lucruri nu sunt. Clar. Intotdeauana asa. Nu altfel. Cum par?

Contra dictie. Ideile bune pot iesi prost. Ideile proaste pot iesi bine. Ambele nu duc niciunde.

Cum ar fi sa-i plangem pe pesti ca n-au picioare?
Cum ar fi sa ne planga pasarile ca n-avem aripi.
Cand scriem si ne rugam la pene lungi.
Ce ar fi mai rau: Sa-i plangem pe prosti sau sa-i admiram?

Consumator

Ia telecomanda, deschide vagauna de plastic si beleste singura modalitate de a potrivi imaginea, sunetul, culoarea si creierii tai ca o zodie de peste.

Tu stii ce vezi? Rapid sus in ecran, cu galben si negru, atentiune: mici gratis! Beleste ochii am zis. Tu: Mici, unde?
Nu, beleste-i mari.

Ramai pentru… Imediat vine… stai si nu rata! Ia rateaza. Tu stii ce pierzi? Consumatori TV in deviza consum amatori deveniti fete lucioase de musama. In masa.

Tu stii ce cauti? De maine, cercul din dreapta jos va arata. O – puteti reveni la viata normala doar cu acordul parintilor. Care pot reveni la viata normala si ei doar cu acordul parintilor. Care pot rev… v-ati prins. Dar TV-ul e orfan. Cauta prosti or’fani. Fara sa ii discrimineze. Accepta orice forma fara fond.

Inainte de a mai deschide ceva. Orice. Deschide ochii.

Gasit portofel

Uite. Ii tin in portofel pe toti. Si-mi zambesc. Uite, ala mic cu ochii verzi, pometi rotunzi si albi nameti, gura sirop. Are cativa ani si ii intrece cu numarul dintilor. Stirb asa zambeste cel mai frumos, cu bale. Are parul mare, blond. Soarele in frunte-i doarme.

Uite-l pe-asta mai voinic. Uite-l, abia incape in poza. Facuta in februarie. E mare acum si se ascunde. Luna soarbe, ii place apa. E greu sa-l tii in maini si apa-l tine intr-un deget, iar el pe ea in brate. Vasleste ca o moara.

Asta e cel mai destept. Fost premiant. Scrie, citeste, calculeaza de la 5 ani. Iubeste lumea. De ziua lui a vrut o usa s-o puna in loc de geam. Isi deschide cafenea din pielea cafenie s-o deschida intre betoane. Seamana mai mult cu maica-sa, e spiritual. Taica-su il visa un medic. Familie cu toane.

Ah, asta batran. Povesteste lent cum crapa focul lemnul si noi frigul cu amintiri. Ne mulam cand ascultam, moi ca pernele si intepatori ca paiele. Asta e o poza noua. Tanar n-a fost.

Ea. Da, ea. Mereu ramane in urma, cu ceva in plus de facut, de intors, de rotit, de intrebat. Impiedicata, are ceva de nerostit in ea. O am toata in portofel si ma are toarta cand ma vede si imi spune: “Dragostea se traieste mai mult decat se simte”. O vad si ma feresc. Ma vede in ferestre.

Ii am in portofel din inertie. Un miez invelit in piele. Pe toti. Si-mi zambesc. Portofelul l-am gasit pe unde-am ratacit. Banii i-am spart ca semintele-n dinti. Cojile s-au facut cuib. Ii am in portofel pe toti si n-am cum sa-i uit.

Lapsus

Locuitori. Cuvinte care-mi stau pe limba de multe ori. Au ridicat case, orase, au turnuri si strazi pline precum venele din mine. In acest loc-uit-ori ma transform. Cartiere iau la rand si suflu. Ies toti de dupa usi de dormitoare carpe cu ochii clesti si mainile picioare. In randuri. Ca apa dintr-un dus s-au dus sa se arunce de pe scanduri. Poc. Sunt locuitorii gandului c-am un mal pe care intind o mare. Expozitie de scoici in haine de plimbare. Am o garderoba intreaga de indivizi de schimb.

Ce fac ei pentru un om. Pe jumatate plin. Pe jumatate-l plimb.

Cel c.a.

E cel c.a. furat. Cercel a furat. Adevarat furat. Din cer ce-l tin cearsaf atarnat pentru uscat. Adevarat uscat. Adevarat spalat.

Sunt cei ce-l cer pedepsit pentru jaf. Pe cel c.a. luat pata din cearsaf. Cercelul lor din cer. Se cearta si le bate vantu-n ce-arta poarta-n ei.

E cel c.a. furat si-a crapat idei. Si le-a transformat. In zmei din porumbei. Sunt cei ce-i cer. Sa-i puna la legat.

Petele lor din foi sunt toate plate teste. De vanat. Nu fluturi ca ochii sa ti-i scuturi deschizand ferestre. Lumi de omizi cu genti de gentleman. Omiti cand minti sa spui ca cel c.a. furat. Cercel a furat. In gaurile din cer leagane a agatat. Ca cearcane.

Si canta libere:
Incearca-ne.

O-pinii mei

Dileme:
Sa ai in fata tot ce-i vechi.
De ce boii arata ca porcii
De ce porcii zboara (din ei) tot ce se mananca
Cand “tot ce poti manca” se transforma in “tot ce nu mai poti manca”
Cand se taie venitul, cat de repede creste plecatul
Cine a schimbat numele din Marea Neagra in Marea Ciubucareala
De ce sa mananci din WC-urile lor
Si de ce Sibiul nu e in Lipscani sa-l vizitez mai des.
Cum sibienii nu au steagul din felii de salam.
Dar Salamul se bate sa fie rege.
Si regii sunt tocati. Sa facem mici reci din ei.

O-pinii mei cazuti in lupta dintre derbedei si noi lei.
Dileme de dilii cu tati si tantze toti diletanti platitori de chitante.
Si ambalati. Ia-i cadou. Cu tort. La fund c-o funda.

Ai in fata tot ce-i vechi cand tot ce-i nou se tot confunda.

Iesi afara

Incearca sa scrii cu o mana pe taste si restul pe resturi. Orice. Imparte apoi cuvintele pe teme si campuri. Pe dialoguri despre femei si droguri. Si arunca-le in tot ce-ai vrea sa vezi. Sasiule. Asta nu inseamna ca ai sase ochi, ci doi mai prosti. Dar nu ochii scriu cand nu ochii vad. Cine nu asculta are lilieci in cerul gurii.

Copile. Tu te semnezi c-o pila. Cine nu zgarie nu are vina. Copii-le-nu-le-vrei-cand-nu-le-ai. Si tanjesti. Copii-vezi-cand-nu-ti-striga-numele-sa-iesi.

Dintr-o colivie cu sonerie pentru ciungi. Numara ciorile de le-alergi sa le-alungi. Copil-e cel care te-a facut din ras sa plangi. Sau cum?

Iesi pe pres. Mizeria sa ti-o strangi. De la sobolanii tai cu aripi. Cu ochi mai prosti. Ca zboara tot in jos in loc sa faca cercuri. Ei fac gropi si nori in pamant.

Ard repede

Start. Ard repede. Fitil cu ceara sub sprancene. Mi-am pus cerul peste lumanari. Ard repede. Noptile sunt doar arome imbracate in seri de azi si ieri. Ard repede. Si ii topesc orasului nari. Printre primarii, pompieri si gari. Ard repede. Si scrumul se face iarba si gandul un canal, sa prind pomii de picioare. Ard repede. Aici oamenii nu stau. Fug verzi prin semafoare. Stop.

Verde roz

Ca femeile. Pacat ca sunt frumoase. Si bine ca nu sunt urate.
Si ciudat cum vorba uratelelor lor spume face poezii din poetii care atarna pe licee. Si scolile generale. Scuipa guma aia si iesi din clasa mea. Golan imbracat in rufe.

Ca femeile. Pacat ca sunt frumoase. Si bine ca nu sunt urate. Si bine ca sunt fufe.
Ai nevoie de o viata sa le asculti. Si tot n-o sa le intelegi pe toate. Ca pe femei.

- Asculta-ma.
Un disc da din plisc de parca mi-ar deceda pe loc.
Ca femeile. Pacat ca sunt frumoase. Si bine ca nu sunt urate.
Ca m-ar speria cand s-ar face ca se duc. Dar ele tot se intorc.

Jurnal de bord

Fragmente dintr-un sens. Azi am depasit linia continua si nu s-a intamplat nimic. Linia continua…

Cand cel mai greu lucru este. Sa ma intorc acasa.

Merg cu mainile legate. Eu las vanatai. Si n-as vrea sa te superi.

Timpul de pe brat tot simt ca minte. Dar zambeste scump.
Merg cu mainile legate. Eu adun vanatai. Si n-as vrea sa se supere.

Am masina si imi place sa o calc. Si-asa am sa pierd ori viteza, ori directia.
Merg cu mainile legate. Eu fac vanatai. Si una dintre ele tot se va supara.

Cand cel mai greu lucru este. Sa ma intorc acasa. Stau. Si nu ma mai intorc.

Eu si cand stau linia continua.

Muncesc

Muncesc, vad miliarde de oameni care muncesc. In spatele unei cani de vin fiert.

Muncesc, vad miliarde de oameni care muncesc. In curcubeul unei toarte.

Muncesc, vad miliarde de oameni care muncesc. Printre tei taiati sa lase loc parcarilor de metal tunat.

Muncesc. Vad miliarde de maini in spatele oglinzilor in care tu te speli. Nu-mi spune ca vezi doar un cos pe frunte ce trebuie sa-l maschezi.

Muncesc, vad anii cum muncesc, golanii cum gonesc, pantalonii-n dungi cum subtiaza.

Muncesc. Vad istoria intr-o palma care transpira sa ne stea de paza.

Imaginile sunt precum citate. Au bagaje in maini si lumi in spate. Si muncesc sa ne hraneasca ochii.

Fotocopie

Imi place muzica si imi place sa scriu. Astea sunt singurele lucruri pe care le pot spune despre mine indiferent cum imi tin ochii. Restul imi sunt neclare, ca un geam aburit cu un mesaj scris invers.

“- Mai bine ai desena o față si nu ai mai scrie nimic. Si intoarsa, ar arata la fel :)

Nu am un gust preferat, nu am un miros sa-l ador sau o culoare care sa ma fure. Am doar semnificatiile lor pentru mine. Ele, toate, conteaza, ca-mi sunt zambitoare sau nu. La fel ca prezentul. Conteaza.

Nu-mi plac lucrurile care nu-mi spun nimic. Stoarse de spirit, toate statuile ar fi doar pietre, toate cladirile ar fi doar pietre cu gauri in ele. Si noi. Cautand sa ne gasim locul intr-una dintre gauri.

Spuneam demult, “ce-mi place, nu e chiar ce crezi tu ca as face zi de zi”. Imi plac usile care-mi spun ca dupa ele sta cineva inchis. Si nu e vorba ca nu as vedea nimic rau in asta, doar ca nu caut oamenii inchisi, ci lucrurile dupa care se inchid.

O usa deschisa nu are niciun mister, are doar un loc vacant dupa care cineva sa se mai piteasca putin.

Leapsa

Zic. Strange-ma de gatul tau. “- Acum cine pe cine sufoca?”
Ai talentul sa-mi balbai numele, pana cand iese ceva amuzant. “- Acum cine de cine rade?”

Zic. Strange-ma de gatul tau. Sa te alint ranjind intr-o stransoare. In care, calm, am strans soare.
Strange-ma de gatul tau. Zic. Sa respiri prin mine…

La gatul vitelor sunt clopote. La gatul sticlelor sunt hohote. La gatul nostru, cruci sau semiluni. La gatul ceasurilor, calendare infipte-n cuie.
Zic, strange-ma de gatul tau si iarta-ma ca invinetesc locuri unde ziua pare ca nu mai e.
“- Acum cine dupa cine noaptea bajbaie?”

Duble #23

Sunt lucruri pe care ma pot supara si lucruri pe care ma pot enerva. Si trebuie.
Dar pe cele din urma le iert mereu.
Si trebuie.

……

- “In numele iubirii…” Paranteza – un titlu sec de carte care se va termina in tonul filmelor de casa – si s-a-nchis. Asadar:
- In numele iubirii, un om traieste. In prenumele ei, oamenii se leaga. Fata de ea ai o datorie si o responsabilitate.
- Ce cuvinte mari…! Si-ai sa crapi dator si responsabil, nu?

……

Nu conteaza ce si despre ce.
Conteaza cum si pentru ce.

……

Totul intra sub o eticheta. Ce nu se potriveste intra la remodelare.

In brate, vibratii

Muzica inspira. Miros de carburant, texte pe fuga, imagini din reclame si culori murdare.
Le imprastie peste noi si nu putem iesi din ele. Ne stau drept piele.

Iar liniile noastre s-au facut curbe, de parca ar fi vrut sa danseze de gat cu un carbune.
Cand am fost desenati era muzica. Iar un surd creiona vibrand.

Muzica inspiram. Iese din noi curata si cand avem mancare intre dinti, o caciula pe urechi si suflam in palme sa ne incalzim. Ne atinge capetele sa amortim in extremitati.

“Atunci cand simti sau crezi ca simti totul, de fapt nu mai simti nimic.”

O alta parte, aici.

Fiare

Fiarele blande au pielea de gaina cand le soptesti?
Fiarele blande se indoaie din respect?
Sau musca doar atunci cand iubesc… fara sa le iubesti?

De ce le-ai pune lanturi?
Cand stii ca o fiara blanda nu ar pleca oricum…

Un fel de: “Pune-i pasiunii o ierarhie”
In cartea legilor pentru analfabeti. Scrisa doar pentru a fi interpretata.
Caci nimeni nu mai stie sa citeasca.

Fiare cu ochii blanzi. Si prosti.

In bezna

Oamenii stralucesc. Din incheieturi, in palme, din varful degetelor, pe buza de jos a lumii, carnoasa, alunecand pe umeri ca un fior pe spate, lasandu-se pe solduri si tremurand in glezne. Talpile sa crape bezna.

Ca un bec care se consuma singur in dorul noptii.
Cand ea ii sforaie in note muzicale.

Oamenii stralucesc. Atunci cand din ei iese aur.
Ca o vopsea unsuroasa, un miros de pagini vechi sau un animal fara pereche de-o ureche bleg.
Oamenii stralucesc, se aprind si se ridica.
Din cestile in care lumanarile se fac ceara.
Si oamenii se-nchina sa le ceara…

- Ce-mi ceri?
Eu cer. Eu. Cer.

“Arta nu ne face mai frumosi. Doar ne face.
Si ne ia in brate. Si se preface ca ne place.”

Pe banda

Oamenii isi cara sacii de cartofi si cartoanele cu oua de la tara. In portbagaje pline. Si plang. Ca n-au elite.
Sa le care sacii si sa ii mangaie delicat la, scuzati-mi indrazneala, oua. Probabil.

In alta dezordine de, ceea ce, eu, cu mareata nerusinare, le-as numi, idei, de(x)scopar ca expresia “smecher” / “schmecker” isi are originea in Germania (rasei pure, normal. Sa-i mangaiem si pe ei putin) si scoate in evidenta “persoana cu gust rafinat”. Hai, nu, pe bune?

Natiunea a preluat notiunea si a modificat-o pentru nivelul nostru de efort: “persoana abila”. Dexul confirma starea generala de lesin.

Si, atunci, hai sa plasam “nevoia noastra de elite” mai incolo de aici. Undeva aiurea, as propune.

Spre exemplu in super structurile pe care speram sa le conducem in urma diplomelor cu numarul 402.983 si 402.984, din 500.000 emise pe anul acesta (o exagerare, bineinteles, nesimtita, aproape aberanta) obtinute la facultatea de, sa-i zicem, Management.

Care, in fond, e un cuvant dragut devenit important pe masura ce aduce mai multi bani din taxe stabilite de diversele Universitati private. (pe care le apreciez, si eu, deoarece am terminat o astfel de mareata institutie de formare a “creierului si spiritului”. Si, chiar, in timp record.)

Oamenii isi cara sacii de cartofi si cartoanele cu oua de la tara. Si plang. Ca n-au elite. De parca ar putea sa le deosebeasca de un mileu din zestrea fecioarelor patriei trimise in cautare de barbati potenti.
Si importam servetele sa ne stergem mucii si ochii inrositi de la atata plans si atata lipsa.

Cum zambesc stirbele

Sunet de fundal: Tac… tac… tac… tac. Ca o fabrica de masini de scris ce tac.

Sa notam tot. Dar tot.

Din “intins in sezlong cu ochii inchisi” si pana-n varfurile pantofilor cu toc care se imping intr-un paradis aprins de-o lustra cu 3 brate. A celor ce-s sub noi. Acelor ce-s sub noi. Noi, copii crescuti la bloc. Cu natura pusa intr-un carlig pe-un cablu vechi tv. La uscat. Lumea sa ne-o imbrace.

Sa umplem minti nesatule de culori stridente. Du-te sa le dai idei. Sunet de fundal: tac… tac… poc.

Foile au prins polei in unghiile false de studente cu buzele de gelatina, groase.
Noi copii crescuti la bloc. Cu case la breloc.

Au stirbit masinile de scris.

Contra cost

Poezia nu e apa. Dar ne ineaca.
Nu e foc. Si ne arde.
Nu e forma. Dar ne lasa vanatai.
Peste ochii cu care ne-am inchis.
Sa conversam cu zidurile.

Vreau sa-mi zaci. Rand crescut de draci si lasat sarman orfan.
Ca n-ai stiut sa spui o poezie cand ti-am intins sub ochi un ban.

Biblioteca pentru toti

Vrei sa scriu ingrijit?
- Ca unghiile damelor de companie.
Dar ce sunt eu, menajera?
- Nici macar un angajat la REBU?

Scrisul ordonat, fara putin dezechilibru, e ca leaganul facut sa stea fix.
- Hai sa ne plimbam de acum prin parcul formelor fara folos.
Ca o natura cu platfus.

“-Ar trebui sa scrii o carte?”
Cica se scriu singure. As face doar o coperta.
Si as lasa-o goala in biblioteca ta din lemn, piele si tus.
Sa-si faca prieteni.

Numaratoarea inversa

Oamenii bogati nu-si fac inventarul. Le-ar saraci privirea numarandu-si “atat de putinul cand as putea avea atat de multul”. Asta-i face oare niste fricosi cu asigurare pe craci, tendoane si alte lucruri care le sunt de pret?

Nici oamenii saraci nu-si fac inventarul. Pentru ca sa numeri pana la 1 si inapoi e chiar mai putin amuzant decat daca ai lucra la “fabrica de gaurit”.

Imagineaza-ti ca cineva ti-ar spune:
- Ma simt asa de plin cand fac asa de multe gauri. (si pe fundal o vioara canta de parca ai alerga o matza cu o bata) Azi am facut cele mai multe gauri de cand lucrez aici.

- De sarbatori ne-au spus ca putem sa luam acasa cu noi cat de multe gauri vrem. (si respira accelerat. pastilele de inima si le-a luat, acum sunt doar emotii) Sunt sigur ca asta se intampla pentru ca ne-am organizat excelent. Vrem sa facem de la anul g a u r a  p e r f e c t a. (cu tobe, tobe, tobe, tobe. Ca vecina care-ti bate in teava cand vrei sa-i agati mamei icoana preferata in perete si mai trebuie sa infigi un cui) Materialul sa fie atat de subtire incat sa para ca n-a mai ramas nimic. (ecou, ecou am zis, zis.)

- I-am dus lui fi-miu cea mai frumoasa gaura pe care am gasit-o de Craciun. Dintr-un covrig. Chiar pare ca n-a mai ramas nimic. (si mimeaza gaura cu degetele. Saracutul, i-a iesit sub forma de inimoara, nu cerc, dar goala si aia)

Of.
Dar ei macar nu sunt fricosi. Sub semnul lor, frica ii face pe ceilalti sa aiba barbiile mereu in tremur. (si-acum cauta repede o imagine cu ochi mari, tristi, de catel milog). Numai gandindu-se ca ar putea ajunge… in gaura (cu muzica tipatoare pe fundal si urlete de femei surprinse sub dus). I n g r o z i t o r !

Bogatii nu-si fac inventarul. Saracii nu si-l permit, saracii.

Si ambele parti se intalnesc si-si zic in timp ce aburii le ies pe nari.
Primii: “Nu conteaza cat de lung am parul…
Ultimii: … daca el imi tot cade.”

Sa colaboram eficient, zic.
Pe chitara unui folkist somer care-si cauta de lucru la stat.

Si el vrea la stat si toti ii zic sa mearga mai departe.

Asta a fost.
3. numaratoarea inversa
2. intre cei care nu au ce numara
1. si cei care nu stiu.
0. Aici nu mai e loc.

"Boo"curia

Vorbim despre ranjeala aia de pe buzele unei supra rujate care se joaca pe iPhone-ul primit de la sefu’ pentru buna purtare. Sau a unui semintar de teatru cu telefonul pe “galagios” si chipsuri cu cola amestecate intr-un sistem digestiv ce ma da pe spate. Vorbim despre vanzatorii de cartier care te fura la paine sau de taximetristii care n-au sa dea rest. Vorbim despre calamitatile organice pe care copiii le invata in afara orei de biologie si de fenomenul “… in mama ta” …de parca acolo ar fi mai cald.

“Pentru ca mamele celorlalti trebuie sa sufere ca eu sa-i iubesc de sus. Ei sa ma iubeasca de acolo, de jos”

Vorbim de bucuria omului de rand. Sau de bucuria de rand a omului. Si incepem cu:

Bucuria urbana:
Cat de trist. Sa fii mai trist ca de obicei pentru ca ii vezi pe cei care nu sunt tristi. Ca si tine. Si de-ar fi, te-ai mai inveseli?

Bucuria tribala:
Exact ca cei care dansau de bucurie in jurul focului dupa ce sacrificau vreo 5 virgine pentru a scapa de o moarte ce oricum nu avea sa vina. Cel putin nu asa cum credeau ei. Raul care aduce ceva bun ne bucura. La fel ca o pereche de nadragi primiti cadou care nu ne vin. Ii dam mai departe la ziua unei rude. De la tara, daca se poate. In aceeasi punga, normal.

Bucuria parentala:
Parintii care-si tin copiii intr-un puf gadilitor la talpi. Sa calce cu incredere peste capetele vecinilor de varsta. “Tu esti cel mai frumos si cel mai destept si cel mai inteligent si cel mai bun copil dintre toti colegii tai.” O minciuna necesara, chiar si eu o spun. Dar tot trist ramane cand trebuie sa-ti repeti rolul asta ca parinte atunci cand copilul tau nu valoreaza nici cat o insecta care a trecut printr-o schimbare de sex.

Stai linistita “mama”, copilul tau tot va injura in autobuz, tot va merge la meciuri cu lantul in buzunar si tot va fi un porc dupa 5 beri. Trist e cand porcopilul se tine breaz ca bradul si fara alcool sub narile tamponate in trecut de puful parental.

Iar scumpa ta copila se va reduce la pret la fel ca hainele la “second”. Doar ca la ea se vor inmulti “hand-urile”. Si asa te mai bucurai tu ca toti profii din generala si liceu o placeau.

Bucuria seculara:
“Poate generatiile astea noi, ca voi asa, vor schimba ceva.” Da, adrese de mess, poze pe facebook si-si vor da commenturi de agatat pe public. Privatul va defini doar WC-ul. Poate singura casa unde putoarea are autorizatie de functionare. Restul sunt doar deseuri scapate pe apucate.

Bucuria generala:
Sper sa plangi sa am de ce rade.

Duble #22

Azi, ideea de erou ar lua un om simplu si l-ar ridica la gradul de mediocru. Binele trebuie reinventat, se pare, forma sa nu trebuie reconfirmata. Oamenii pun vechiul in vitrina si se muta in case cu PVC.

…………..

Sa pleci la drum fara hartie si creion… placerea de a tortura cateva idei. Cu cat ideile nu mai tipa, cu atat omul urla la fel ca un caine fara stapan.

…………..

Pentru a scrie, mai nou, trebuie sa stai la curent. Altii au stat la lumanare odata.
Intrebarea este: “Ce se stinge mai repede, focul sau lumina?”

…………..

Eu nu apartin si nu ma includ. Doar ma intersectez si raman pe dinafara. Ca bautura lasata la rece. Sa nu incerci sa ma servesti cald, ti se va apleca.

…………..

Razboiul care inghite secole: scriu azi si scriu maine. Si-mi las cuvintele sa se certe. E certitudinea ca am fost bou si jug. In urma mea vor ramane doar amprente. Ca si cele de pe inelul cestii tale de cafea pe care o tii aproape atunci cand ma citesti.

Cata Aroganta. Prietenii imi spun Cata.

Drum

Munti albi peste muntii vesnic gri.
Cu care am tot dat ochii si mana.
Ma asteapta.
Zic sarut mana.
Bucuresti. Esti?

Matrimoniale

O fata mereu bronzata umbla prin oras sa-si caute un tata.
Nu pe-al ei, ci unul strain. Plin cu daruri intr-un plastic langa buletin.
Si iata-l. In fata unui magazin.

“Ah, ce-mi place marea”, spune parca fredonand mergand cu sandalele in mana stanga. Mimand un echilibru cu cea dreapta.
Tatal, usor albit, se pune jos cu pantalonii sai din stofa. Plini cu daruri intr-un plastic langa buletin.
“Hai, nu te mai plimba pe strada”

“Ah, toata viata am vrut sa vin aici. E de vis”, rosteste emotionata, cocotata intr-un varf de fier. Pe undeva prin Paris. Langa acum albit deja tatal plin cu daruri intr-un plastic langa buletin.
Somer.
“Hai, coboara de acolo. Nu-i decat un stalp de fier”

Ea inca fata, el inca tata, isi duc zilele-n carutul unui valet. Rar nedespartiti.
Ea vopsita si-aranjata. El, un fost brunet cu dinti, o asteapta.
Sa se intoarca de prin centru unde-si cumpara o geanta.

Dar fetele ca ea nu duc greutati. Si nu se intorc.

O fata.
Mereu bronzata. Umbla prin oras. Sa-si caute un tata. La reducere de pret.
A fost pierduta.
Langa Paris.
In fata unui magazin inchis.

Cine-o vede azi sa se fereasca. Are mintea o fereastra si te trage un curent de te leaga de la limba pana-n beregata. Vorbeste de inaltimi, largimi, de turnuri, mari. Nimeni nu-i s-o inteleaga. Decat tatii blanzi plini cu daruri intr-un plastic langa buletin.

Ea nu e de vanzare. E ca vinul care-ti curge printre buze daca nu stii cum sa-l sorbi. Ori te ineci ori il pierzi pe pantaloni.

Cine-o zareste azi sa se fereasca. Are mintea o fereastra si de crezi c-ai putea s-o vezi te-ai pacali. De ieri si-a pus si draperii. E ca lumina care-ti arde palmele cand vrei s-o prinzi. Se raceste doar in calea ochilor acelor orbi cuminti.

DouaMi-sZece

Ploua. De parca anul ne-ar zice pa si i-ar astepta pe cei din urma mea in 2009.
Ninge. Cand noaptea in care tot pamantul urla si numara pe dos in culori se stinge.
Ingheata. Strazile ne fac partie sa ne aruncam cu viteza in fata.

Ea. Pune sampania la rece, spala pahare si le aseaza la intrare. Si parfumeaza toata casa. Vine 2010.

Ne indopam cu

Un Craciun Fericit as ura dar as pacali
Caci-un Fericit nu ar avea nevoie doar de-o zi
Sa fie bun.

Asa ca va urez s-o tineti tot anul nou intr-un permanent Craciun.

Degeaba

Pune, tata steag la poarta!
Si iarta-ma, iarta-ma, ca am murit” – asa a inceput. Tudor Gheorghe, Degeaba, 22.12.2009, Sala Palatului.

La 20 de ani de la o Revolutie pe care am simtit-o cand aveam doar 3 ani.
Am ascultat-o azi.

“Si o stafie vine si ma intreaba de ce a murit.
Eu ce pot sa-i spun azi. Imi vine sa intru in pamant de rusine.
Pentru ca ar muri a doua oara”, tot el.

Afara se tragea, tata era in scara blocului, in casa era televizorul aprins cu Revolutia din 1989 in direct. Lumina era stinsa si toata lumea pastra linistea.
Eu incercam sa stau la geam, pentru ca acolo era fotoliul meu preferat.
Eram la bunici in Drumul Taberei si nimeni din tara nu dormea.

Dupa 20 de ani…

Spun buna ziua.
Si fotoliul e tot acolo.

"Unora le place Jazzul"

Cand mergi la un salon de masaj, iti relaxezi muschii. Cand mergi la un concert de jazz, oasele se strang in tine si trosnesc de rusine ca stau mereu prea dure.

Si asa, te faci mic, cu ochii inchisi si urechile mari. Asculti.
Asta e secunda in care orasul tace.

Unora le place Jazzul.
E ora in care timpul nu-l mai da ceasul.

Val

Ea: Ma trec valuri.

El: Ma. Trec valuri.

Si ea flutura din maini de parca avea panze atarnate de degete.
Si el transpira de parca ii era rau de mare.

Destinatar

In scrisoarea ce ti-am trimis-o mi te-am imaginat batrana.
Citindu-mi randurile groase,
Ca fularul tau de lana
Care nu vrea sa se lase.

In scrisoarea ce ti-am trimis-o mi te-am imaginat si mica.
Si te jucai cu plicul,
Asa iti mai placea nimicul.
Si mi-am terminat semnatura intr-un rotund.
S-o agati de gat,
Ca pe-o recunoastere a scrisului meu urat.

In scrisoarea ce ti-am trimis-o mi te-am imaginat.
Scriind. Calma in nebunia ce te leaga.

Imi esti.
Draga.

Duble #21

Cuvintele mari sunt pentru mintile mici care nu le pot stapani inauntru

……………………

Mi-e lene sa vorbesc. Prefer sa ascult pana ma plictisesc, apoi sa vina somnul. Sa ma vezi cat de energic devin.

……………………

Ti-as povesti mai des ce am visat, dar as iesi din mine precum cojile de seminte scuipate cu sete.
Resturi.

……………………

Voi inceta sa mai scriu.
Atunci cand toti se va scrie singur.
Nu in cuplu.

R-ul cel mai mic

Azi, la Copenhaga, oamenii au iesit in strada pentru a cere stabilirea unui tratat impotriva incalzirii globale.

Din cand in cand, la Paris, stirile incep cu “inca o gaura in ozon”.

Din cand in cand, in Romania, oamenii ies in strada pentru cel care da mici mai mari si bere mai multa.

Suntem niste copilasi care se joaca de-a puterea. Si cu totii tragem de ea de parca ar fi pusca noastra preferata primita de Craciun.

Vorbim de “raul cel mai mic” de parca ar fi bun.
- Dar nu avem de ales!, aud replica.

Dar lasam de ales?

“R-ul cel mai mic” poate fi receptat si de un rarait.

DeScrieRatii

Scrie mult, mult, de parca ai lovi cu pumnii pernele pentru ca s-au culcat fara tine.
Scrie mult, mult, de parca simplul ecou ti-ar deschide usile. Macar pentru impresia ca cineva ar fi venit la tine.
Scrie mult, mult, si transforma fulgii de foi in caramizi stranse in randurile tale de mortar.
Scrie mult, mult, pana cand nu vei mai avea ce sa vorbesti.
Si drumul iti va fi la fel de drept cum te vei intinde pe o coala.
Goala.

Dictionar

Am putea sa incepem un dictionar al cuvintelor care au incetat sa insemne.

Stii si tu, limba se dezvolta. Ca m-am inecat in litere frumoase pe care le-am gandit urat.

As incepe un dictionar de semne. Sa ne imprietenim cu mimii, fie si de forma.

Sa-ti mimez salut ca si cand te-as fi cunoscut demult.

Comicarii

Comicării – c-o mica risipa

Comicării – comica si aritmetica in pripa

Comicării – c-o mana pe falca-cariile sa-ti treaca

Comicării – cand comunicarii ne adresam prin semnul pacii cand vorbele spre noi se-apleaca

Tinecuvintelegate.
Nu le dezlega. Ingheata.

Nuia

Fata care-mi recita poezii pe la balcon
Avea probleme

Eu stateam la 5. Iar ea.
Urla. Pana vecinii au alergat-o c-o nuia.

Si, si pana azi sustine. Cu tarie. Ca poezia nuia prins prea bine.
Dar nuiaua da.

Cand clovnii rad de noi

Fetele cu fetele tip – trase prin palme – nu aduc a furie domestica.
E doar un stereotip.

Si aplaud. Cu maini ca doi caini care se cearta pe mancare.
Pe dansul lor nisipos. Cu doua capete mai mari, la mijloc ros.

Ca sticla care sta cu capu-n jos. Si ne spune daca mai e timp.

Cand clovnii rad de noi. Noi facem circ.

Frumusetea nu sta in retusuri.
Ci in rid.

Muzica si ambianta

Imaginile care se invart scot ochii din orbite. Ochii care se invart scot imaginile din rutina. E locul unde retina nu retine cuvinte.

Pe imagine sau sunet, textele curg ca apa lasata sa se adune.

Si ne spalam mainile cu ele dupa munca. Ciudat cum mizeria ne face foarte responsabili.

Gradina Idezoologica

Oamenii asteapta. Asta ar fi prima indicatie.
Statiile stau pline.
Iar in jur miroase a masina de spalat plina cu rufe.
Asta e confirmarea.

Oamenii de companie mananca mai mult ca animalele.
Iar impotriva muscaturii lor nu a aparut vaccin.

Fuga e singurul loc comun unde nimeni nu se mai gaseste cu nimeni.
Dar toti se simt atat de apropiati.

Oamenii sunt singurele sireturi care s-au dezlegat din mers ca sa-i puna cuiva piedica.
Indiferent cui.

Duble #20

- Esti nebun?
- Vrei sa-ti raspund sau sa-ti confirm?

……………………………..

- Daca am inceta sa ne mai masuram muschii
Si am incepe sa-i folosim.
Atunci n-am face ceva neaparat deosebit.
Dar macar ne-am ridica in picioare.
Si-am sta neobositi.

……………………………..

- Muzica e singurul loc unde sufletul raguseste zambind.
Si omul il asculta.

……………………………..

Un fel de “dupa 20 de…”  duble. Va urma. Pentru ca stiu ca ma vor urma.

Stapani

Iti striga aport. Si te rostogolesti de lumea-ti pare un vis din care te-ai trezit brusc.

El e stapan si ea sta-pana dimineata cu ochii in tavan nestiind ce sa-i spuna.

Atunci cand va ajunge acasa.

E papusa care si-a cusut regrete din ac si ata. Cu nodul pe dinauntru.

Imi vand votul

Imi vand votul. Si pun stampila liber. Mai incolo.

Nu pot sa sorb cuvinte de parca ar fi fripte, nu pot strange maini de parca as strange flori.

Pentru ca noi putem, voi puteti si ei put. Pot alege sa nu aleg, uneori.

Cocoase si cocoloase

Gandeste asa.

Buzele sunt ca palmele. Separate dar nu despartite.

Cand tragi aer in piept uiti sa mai spui ceva.
Imi plac oamenii care respira liberi.

Tacuti, dar nu in tacere.

Buzele sunt ca palmele. Fara ele, ai respira rece.
Invelesc linistea asa cum iti place sa dormi cu plapuma facuta cocolos pana la gat si cand e vara.

Companie, stai

Mi-e dor de mine de parca ai fi disparut si m-ai fi luat

Si stau precum un scaun fara masa cu vesela imprastiata
Asa cum s-au spart stropii de un geam.

Nu ma pot indoi s-o strang, am picioare nu si genunchi.
Iar talpile ma dor de la drumuri in calcaiele pe unde m-ai carat tot stramb.

Si acum stau tintit precum un scaun fara masa,
Atent ca un soldat cu-n gand. Cineva sa ma tranteasca.
Sa ma culc curand.

Duble #19

- Despre ce alegi sa scrii:
Lucruri mari in sentimente mici sau lucruri mici in sentimente mari.
…………………

- Extreme:
Cand foarte putini mai ridica fie si un deget, foarte importanti ridica direct palma sau pumnul. Forta sta in privire, fie ca ai falca rosie sau palma rosie.
…………………

- Sunt doua tipuri de de extremisti: cei convinsi si cei convingatori.
…………………

- Sunt etape in care lumea imi pare simpla.
Sunt etape in care, simplu, lumea nu imi mai apare.
…………………

- Cand scriu, caut sa-mi ascund urmele. De aceea unele randuri par fara radacini.
…………………

- Un necunoscut a scris aici.
Citeste textul nu persoana. Asa macar doar o parte te va minti.
Esti aici sa te joci sau sa te antrenezi? Alege.

“Nu-ti voi spune pe nume pentru ca nu conteaza. Aici cititul e ca o joaca. Pana cand cineva te va intrerupe sa pleci la masa. Da peste cap cuvintele de parca ar fi pastile de digestie”

Fuga prin na-Mall

E asta o tara frumoasa? Raspunsul meu ar aduce galceava si intre tamplele mele. Dar raspunsul meu reflecta actiunea mea, nu a celor din jurul meu.

Noi deschidem Mall-uri pentru ca sunt profitabile, dar cand un strain va veni in Bucuresti tot un “Car cu Bere” ar vrea sa vada, nu KFC. Noi deschidem fashion shop-uri cu preturi mai piperate ca mancarea chinezeasca, dar nu putem face spoturi de promovare cu ele.

Ce sa promovam? Avem un Mall pe care nu-l poti vedea cap-coada nici in 6 ore de plimbare-alergata, iar centrul sau de atractie este un munte artificial. Cu siguranta altii au inventat megastructuri comerciale mai mari, mai spectaculoase, mai atractive.

Noi nu putem promova nimic nu pentru ca nu e nimic, ci pentru ca nu stim nimic din ce e. Sau macar din ce a mai ramas. Si asa ne abandonam intre noi. Umbrim ce e bun si ce ar putea fi bun ca sa ne lamentam in asa zisele “romanisme”. Cuvantul pe care oamenii l-au inventat ca sa nu miste un deget, dar ca sa-si miste si muste limba de furie si revolta.

Spune-mi si mie: cu ce e mai responsabil un om care semnaleaza toate mizeriile “romanesti” – traficul mai greu ca sangele unui bolnav de diabet, injuraturile din spatele unui autobuz si conversatiile enervant de galagioase, randurile acordeon de oameni care stau sa-si plateasca taxele anuale, libidinismul din metrou, chipsurile si fasaitul sticlelor de Cola in timpul pieselor de teatru - in timp ce isi dezgroapa masina de zapada in parcare aruncand totul pe masina vecina a vecinului?

Societatea-mall nu se promoveaza, e doar o alternativa. Doar ca am uitat a cui alternativa. Ce e rau, nu schimbam, doar taxam.

Ca niste perceptori constiinciosi si lenesi.

La Multi Ani, Romania. Cand faci cinste? De ziua ei, Romania face cinste la Mall.

Comanda la taxi

Cand soferul de pe taxi e orb
Nu poate sta la volan. Logic.

Cand vrei sa pleci din tara si nu ai pe unde. Revoltator.

Cand drumul de pe autostrada pana in centru dureaza mai putin ca prefacerea boabelor de porumb in floricele cu cascaval si sare. Anormal.

Cand radioul nu inceteaza sa mai puna muzica proasta sau aceeasi melodie din ora in ora. Acelasi lucru.

Cand trecerile de pietoni vor fi pe diagonala ca lumea sa traverseze drept. Sigur.

Cand toate semafoarele vor sta pe rosu. Cine nu se va opri?

Singurul care merge e soferul orb.
Iar el sta pe taxi, deci nu poate sta la volan.

Acolo muzica se poate schimba singura, ca generatiile emo evoluate din eprubetele unui copil uitat in laboratorul de chimie.

Si frecventele se schimba singure si haotic, din cauza zgomotului de seminte sparte, baloane suflate printre buze si claxoanele masinilor cu prea multi cai putere ca toate triburile indiene pana sa fie anihilate de mancarea de la “Mec”

Asa e orasul asta. Doarme asa de tare incat ne tine in picioare.

Iar oamenii traverseaza in diagonala pe treceri drepte de pietoni. Numai cainii au drumul lor direct pe verde.

Si radioul isi pierde semnalul atunci cand prin statie curge vreo comanda.

Si se mai prinde un post pirat undeva printre blocuri. In functie de zona, dai de Vijelie sau de Tudor Gheorghe. Indiferent, dedicatiile vor fi pentru un “Petrica, la multi ani si nu uita ca dau de baut diseara. Adu tu casetofonul. Aduc eu casetele”

Cand soferul de pe taxi e orb
Nu poate sta la volan. Logic.

Si cine sta in calea orbului? Noi.
Si privirile a doi inspaimantati de pe bancheta din spatele masinii lui. Logic.

- “Sunteti comanda? Pe unde vreti s-o luam?”
- “Pe scurtatura”

Graba e sportul celor care n-au centura. Sportul unde nu ai nevoie de antrenament.

Idei constructive

Pentru cele cateva cuvinte de mai jos as fi consultat un student la arhitectura, dar e prea ocupat cu cei aproape 6 ani de scoala care nu o sa-i aduca decat un job in daramarea gheretelor din noul sector 7 al Bucurestiului. Asta pentru ca cei mai mari arhitecti si consultanti urbani sunt inca pete ascultatoare de partid. Traiasca doctrina.

- “Anunt important! In curand, pentru a face traficul din preajma pasajului de la Baneasa mai fluid, Guvernul a alocat fonduri pentru a construi un pasaj sub pasaj. Succesul este garantat!”

Sau sa spun ca succesurile sunt garantate? (Un pur exemplu ca limba uneori nu bate dintii) Sa nu fiu si eu un mare rau, oricum T.B. (nu T.n.B.) seamana cu un fost capitan de barca de pescuit si se comporta de parca singura flota care a disparut este cea din jocul scolarilor loviti de prea multe greve, “Vaporasele”

De partea cealalta, muncitorii santierului 666 din complexul “Cash & Carry, we carry all your cash, alianta pentru o directie de bun simt a Romaniei”, s-au adunat si striga in cor: “Invingem impreuna”. Adica imparteala se face pe maini bune si foarte, dar foarte, multe. Iar armonia se perfecteaza intr-un faimos si curat 69. Un Yin si Yang al modernizarii.

Nu demult, in Sibiu, la muzeul Brukenthal, printre cele peste 6000 de picturi aflate acolo, am descoperit ca pictorii se vopseau reciproc pe panze. Un fel de punem mana de la mana si… o dam pe “ce incepe cu P, se termina cu ULA si are par”, asa cum o zice foarte frumos si filmul. Ce faceau ei intre ei atunci, acum a devenit doar un link exchange pe bloguri.

Cam asa se maseaza totusi reciproc si gasca aventurierilor revolutionari in tara in care pasajele cartilor erotice au o aprofundare mai mare ca cele stradale.

Oricum, vom ramane in urma acestor zile senine pline de idei senile cu rezultatul jocului bolnav de cuvinte din capul celor care nu au vazut filmul cu sintagma de mai sus si nu au nici imaginatie cat pentru a anima un brad artificial de Craciun.

Si vom mai ramane si cu sfanta declinare imposibila a cuvantului “buzunare”:
Eu buzun-am, Tu buzun-ai, El buzunare, Noi buzun-avem, Voi buzun-aveti, Ei buzun-au. Dar cine are? Cine a prea-buzunarit.

Idiotii

Idiotii care asculta idioti care canta ceea ce idiotii scriu sunt preferatii mei.
Idiotii au ceva special, sunt singurii ametiti fara sa stea la inaltime. Si nu au frica, au doar incertitudini.

Idiotii spun lucruri inteligente, dar nu le inteleg. Desteptii le inteleg, dar nu le aplica din orgoliu, masculin sau nu. Inteligentii le aplica, dar nu le iese nimic pentru ca le interpreteaza prea mult. Si idiotii invata din greselile lor. Asa ca nu mai repeta prima inteligenta rostita, oricum o uita repede. Cauta alta. Idioata si aia.

Idiotii iubesc jocurile de cuvinte. De fapt, adora orice fel de joc. Ei cauta un rezultat simplu, sa zambeasca tamp. Si vor pleca acasa mai idioti decat au venit. Dar mai zambitori.

Idiotii sunt simpatici. Ei nu rad de idiotii lor si, da, si ei sunt asezati pe ranguri. Iar idiotul lor sef va avea mereu bratele cele mai lungi, ca sa ii poata lua in brate pe toti. Inca nu am inteles daca asta e un criteriu de numire in functie. Cinicii il vor compara doar cu o maimuta.

Idiotii sunt in noi si printre noi, noi, descendentii maimutelor. Cei mai idioti sunt idiotii care se dau destepti. Un fel de blonde vopsite care se imbata din bere fara alcool.

Idiotii au dreptate. Doar ca suntem prea idioti ca sa-i credem.

Nu te supara ca scriu intortocheat. Supara-te ca nu iti faci timp sa citesti mai mult de 20 de secunde. In general.

Politricks

“Discurs de demagog”. Prima data cand am auzit pe viu acest termen eu eram destinatarul. A fost si prima data cand am umblat cu dictionarul in palme cautand sensul exact, ca sa inteleg sensul opus.

Definitia mi-a lasat o impresie proasta: “Nu e bine”, am zis. Dar tot nu am facut legatura cu momentul in care am fost numit un demagog. Am trecut peste clipa aceea cu un picior si jumatate si mai scriu acum doar cu o grija usoara, ca si cand as incuia usa de la casa si as ciuli urechile sa nu fi lasat cumva televizorul aprins.

Situatia mi-a trecut, dar termenul mi-a ramas, iar momentul actual il scoate in evidenta in toate discutiile pe care le port in jur. Sunt alegeri. Ascult discursuri, vorbe grele, metafore, promisiuni, dezvaluiri, invaluiri, amenintari, toate sub un ambalaj in care raul e dincolo de degetul care-l arata. Sunt degete care se arata reciproc. Ce e frumos? Toate au dreptate.

Oamenii condamna manipularea si astfel oamenii incearca sa manipuleze orice alta forma de manifestare care nu reprezinta gustul lor. Si cand vorbim de gustul oamenilor e ca si cand am vorbi de gustul apei.

Atunci, termenul de demagog nu l-am mai luat ca atare. Nu e un defect de comportament, de atitudine, ci e un mod de a creste, un exercitiu de aerobic pentru minte. Cand toti il poarta, devine o insigna fara culoare. Si toti se uita in jur si intreaba: cine minte?

Santurile cu banci

Unde oamenii care alearga pe strazi ce duc spre un mare nicaieri, cad.
Si au spatarul moale.
Ca niste brate usoare ce lasa rani cand ne strang la piept parinteste.

Santurile au banci.
Ca noi sa cadem multumiti ca n-am ajuns nicaieri.

Si santurile au banci cu 3 picioare, ca sa nu dormim linistiti.
Macar avem ideea ca ne mentinem in echilibru.
Santurile au banci din oameni. Si ne aglomeram sa-i cunoastem si sa-i privim.

Si au banci cu gauri. Vantul sa ne cante ca pe-un flaut, cu noi degete de artist pe care altii nu-l aud.

Santurile cu banci nu dau imprumuturi sau credite. Asa ca ridica-te si mergi.

Reuniune

- Ce te-a facut sa te intorci?
- Imi place sa merg cu spatele.

Ai marea din gat pana in genunchi. Se onduleaza din umeri, pe la mijloc, pana pe solduri si atarna bezmetica precum steagul unui revolutionar venit singur la o reuniune “dupa 15 de ani”.

Tu fluturi zilele ca o mare agitata. Aici doar ratacitii au mai ramas.

Joc uri de societate

Oamenii scapati de la zoo – atat de usor de recunoscut. Parca ar fi figurile inghetate de la Coloanele din Romana care se uita lung la un autobuz aflat la distanta, nestiind daca e al lor sau nu. Ca sa inceapa sa imparta coate in vecinii de statie, sa ocupe un loc cat mai placut, adica inghesuit, pe care odinioara a stat vreun transpirat ce i-a urat de bine unei batranici care ar fi vrut sa stea pe acel scaun. De caldura, bineinteles, sa deschida deasupra capului gemuletul care le va naste turturi la nas colegilor de conserva.

Parca ar fi taximetristul care te face sa simti pe viu celebrele filme Die Hard, unde fiecare curba, semafor, trecere de pietoni si depasire par a fi o noua lupta cu tanti cu coasa. El vorbeste la telefon, tu nu-ti poti pune centura pentru ca si-a asezat tigarile si ziarele langa scaunul tau, se cearta prin statie cu alti colegi la fel de titirezi in exprimare ca si el, iar drumul pare tot mai curbat si siguranta, ca sa ma exprim mai clar, ajunge Rallyfiata. Mai aprinde si o tigara ca, dupa ce o fumeaza pe jumatate, cuprins de remuscari, sa intrebe: – Te deranjeaza? Ma multumesc doar cu ideea ca tigara aia il va ucide intr-o zi. Intre timp, eu, disperat, sun persoanele apropiate, ma prefac linistit, insa in sinea mea port gandul ca acesta va fi ultimul drum. Si suspansul continua ca intr-un film de groaza cu Freddy Krueger.

Mai e femeia de la casa, care refuza sa-ti schimbe 50 de lei ca sa-l rasplatesti pe bezmeticul cu bat, volan si 3 pedale, pentru ca te-a adus acasa viu. Asa ca cer o Cola, ca sa-mi linistesc setea de a o lua la cadouri de sarbatori. Si ea tot refuza, stiind care-mi sunt intentiile ascunse. Asa ca firele albe imi ies din cap de parca ar fi mainile lui Jackie Chan in timp ce rupeau cam 56 de maini si picioare in filmele Hollywoodiene. Si mai cer un cartof prajit, daca nu vrea sa-mi dea o simpla Cola, si mai cer si-un pui prajit, inca abil sa mearga singur, de sanatos ce e. Simt ca mi-a simtit dorinta de razbunare, cand am resimtit nesimtirea ei. Ea m-a trimis la banca, eu am trimis-o sub o banca, sa se linisteasca acolo. Pe veci.

Oamenii scapati de la zoo au mers de dive, vorbe de cartier si logica de betivi care nu stiu cum de-au ajuns cu masina in Dambovita. Au porniri de tractor pe autostrada, siguranta de caruta nesemnalizata pe munte. Singurele lor clipe de tacere sunt cele de pe WC. Fie public, fie in public.

Sunt oameni pe care i-as ucide cu drag si zambetul unui iepure fericit ca are morcovi.

La intamplare

El e o calimara varsata din greseala, cand un functionar fugea sa-si plateasca rata la masina.

Cerneala ii tinea directia.

Noi suntem biroul pe care toate cuvintele ce le-ar fi scris s-au amestecat intr-un buchet ca niste fluturi pe foile de la psiholog.

Ce-au picurat pe jos, pe scaun, pe-o mapa si-o chitanta. Si s-au uscat.

Pline precum un vulcan nervos ca un copil fara jucarii sau goale ca un lac ramas cu transpiratia celor ce-au stat sa le inteleaga.

Si el sta culcat si noi calcam incurcati.

Cu literele de gat. Cele mai grele lanturi in care ne-am legat.

In aer o port

Sunt in aeroport. Si zbor. Cand aer eu port sub nari ca furtuni. Si sunt acuzat de furt. Ca mi-am luat si mintile pe unde m-am pierdut. Si zbor.
Gratis. Ca un bagaj cu stapan nebun.

Suntem robineti. Nu fantani.

Sunt in aeroport si avioanele imi sunt plamani. Si-mi tiuie urechile de la zgomot.
Eu in aer o port. Ca o batista demodata luata de la piept sa-i fac pulsului un cort.
Si-un pui de foc.

Aburii mei au forma norilor care zambesc cu ochii-nchisi.

Duble #18

- Timpul le rezolva pe toate
Cel mai urat e cand timpul ne rezolva pe noi inainte de toate.

- Omul e cea mai urata injuratura. E singurul pumn de pastile care luat ramane in gat.
Din ambitie.

- Te-am confectionat din hartie. Si m-ai lasat fara cerneala. Asa ca am inceput sa cant. Pana m-ai lasat si fara glas. Asa ca am inceput sa colorez. Pana mi-ai inchis ochii. Asa ca am inceput sa sar. Pana am zguduit pamantul. Si m-am trezit din somn. Era cutremur. Numai hartiile au stat turtite cat tavanul a ramas intreg.

Balbaiti

E cel care invie, e cel care asista si e cel care explica.
Toti se cred activisti in nasterea cuvantului.

Tu, macelar de vorbe. Cu flori in piept si seminte intre buze,
Acuzandu-le pe muze ca te-au prapadit sa sorbi nu sa respiri.
Cand soarele sta si frige deasupra noastra ca un ibric uitat pe foc.
Clocotind uimiri din ochii nostri mici ca un prunc de semidoct.

Asa ne-am facut dintr-o data tuci.

Ca ce ne mai arde limba aia care bate fara cuci.
Cand blestemam vremea ca ne trece si ne lasa doar cheliosi
Cu peruci si oglinzi
Si cruci.

Imagineaza-ti.
Sa-ti prinzi perciunii langa tample ca dormitoarele in grinzi.
Sa ai unde sa te culci.

Toti se cred activisti in nasterea cuvantului. 
Toti balbaitii cu contract nedeterminat.

Ora exacta

Intr-o duminica am scris ceva:

E duminica in care s-a schimbat ora si toti cei mai lenesi sau mai obositi au putut sa doarma o ora mai mult.

E duminica in care cativa, in care ma includ, s-au dus la munca si s-au intors acasa ca intr-o zi normala de luni-vineri.

E duminica ce i-a prins in picioare pe unii, cantand si dansand intr-un club, amestecand in gingii diferite arome de bauturi care te ametesc.

E duminica in care altii vor sa doarma pana tarziu. Si apoi sa faca o baie lunga pentru ca restul zilei sa-l petreaca in fata unei carti sau a unui film.

E o duminica agitata pentru toti, lenesi sau nu, dar mai este o duminica in care cineva si-a intrerupt ritmul.

Ca sa vorbesc despre starea medicala a lui Gheorghe Dinica nu am pricepere. Ca sa spun cat de mare actor este el, nu am dreptul, nu l-am vazut decat in cateva roluri. Si, citind cum lumea toarna randuri despre boala lui Gheorghe Dinica, imi dau seama ca nimeni nu poate scrie nimic despre el, ci doar despre boala lui.

De aceea eu spun atat: sa ne vedem cu totii si duminica viitoare.

Azi e marti. Azi e dupa cateva saptamani de atunci. Azi, duminicile s-au inchis ca un magazin cu preturi mai mici.

Azi, Gheorghe Dinica a murit.

Ce cauti aici?

Ce cauti aici ma golanule? Unde te crezi?

E tema simplului mers pe strada. Ai stat vreodata sa te gandesti ca 99% din oamenii care te vad nu te stiu? Si nici nu vor. Si ce ai facut atunci?

Mai da-te-n…

Da. Spectacol. Cat teatru joci zilnic? Intre ce ora si ce ora si cat castigi pe luna pentru asta? Dragut. Si asta o faci dupa munca sau cand?

Ai tupeu sa treci pe aici!

In cartierul unde gazele trec prin mate nu prin case si descultii isi trag piele de crocofani pe talpi si isi palmeaza mucul.

Ai un foc?

Sa arzi de nerabdare sa iesi din drumul lor. “Ca doar nu-i drumul lu’ tac’tu ba!”, auzi de la geam un burtos cu glasul inecat intr-un mic ramas de la mitingul de ieri.

Ce cauti ma pe’aici?

Imi place orasul, e viu. Cand mortaciunile imi spun ce-ar fi bine sa incerc sa fiu. Ele, de la tata la fiu.

Duble #17

- Lectura mea e impactul. Cuvintele sunt precum un bocet al ochiului care citeste numai ce vrea sa vada.

- Ca sa fugim de propriile noastre prostii, ei toti sunt vinovati.
Pacat ca avem prea putine degete ca sa-i aratam pe toti.
Asa ca ii dusmanim ca nu se arata singuri.

- Umblu mereu cu un seif inchis si lucrurile la vedere. Unde ti-e atentia?
La revedere.

La bagaje

Sunt in trenul unde. Unde. Garile imi zambesc cu gandul ca voi trece.

Sunt in trenul care. Care. Vagoanele merg in paralel, nu in sir.

Sunt la bagaje, cu fata in sus si astept. Sa ma opresc si sa ma deschid ca umbrele sa le deghizez in cunostinte si rude.

Sunt in trenul ala care ti-a trecut si acum ii faci cu mana.

Nota de trecere

Ne animam timpul pana cand nu mai dam importanta lucrurilor care ne masoara. Avem fruntile late ca niste autostrazi si incretite de parca ni le-au calcat in roti camioanele.

Claxon. Sa dam totul la o parte intr-o mare curatenie din calea noastra. Si ne inghesuim intr-o mizerie pe care o transformam in pereti si granite si case. Inspiram praful de pe noi, expiram ca o conserva scumpa de peste clonat, aspiram la regate inalte care clocesc sub ele copii cu limba indoita dupa cecuri albe.

Scriu murdar ca un hol dupa o petrecere de revelion si seman colturi de camera cu flori fara lumina. Artificii. Sa impuste cu culori ce noi n-avem ochi sa atingem si nici gene sa visam.

Asa cum am avut rabdare sa scriu, asa cum ai avut rabdare sa citesti, asa am fost atat de aproape sa-mi arunc hainele si sa ma imbrac in zdrente doar ca sa ma primesti in casa. Dar casa mea e lumea si-am s-o scriu asa cum pisica te zgarie in palma cand se joaca. Te-astept aici, eu n-am usi si nici pereti.

Ne adaptam

Ne adaptam. Cand crestem si invatam, cand ne incurcam picioarele printre gropi, cand transpiram incercand sa ne mutam noul pat 4 etaje pe scari. Cand ne tragem de par si ne tragem din radacini pe care vrem sa le uitam.

Ne adaptam precum vopseaua de sub ochii unui personaj fictiv cu pometii bine scosi in evidenta. Ne adaptam ca ploaia printre frunze si ne scurgem stransi de gatlej si lesinati. Si ne rupem ca un siret putrezit de prea mult uscat.

Desfacuti la ghete invatam sa calcam peste culori cu dara noastra neagra ce-o purtam ca pe-o rusine legata de calcaie.

Ne adaptam si tragem dupa noi un ghiozdan plin cu teme nefacute. Ne adaptam si nu-nvatam nimic. Doar predam. Cum sa ne adaptam.

Orasul

Il vad, il traiesc, il respir, ma tine treaz si il tin murdar cand il calc cu ghetele mele de 43. M-a crescut si imi ramane mic deseori.
Imi place si ma cert cu el de parca mi-ar fi plod.
E Bucuresti azi. Va fi si maine.

Pedepse

Ne razbunam asa cum mingile de plaja zboara de pe fundul apei 5 metri in sus. Pentru ca nimic nu e mai important decat sa lovim cu intensitate dubla.

Noi pedepsim. In tot ce facem si in tot ce spunem. In priviri si in ceea ce ignoram. Pedepsim, dam nume, atribuim functii, legam si dezlegam oameni pe care oarecum nu ni-i mai amintim.

Ce e relativ e „cu siguranta”. Ce e neclar e atat de bine inteles. Ce e strain e rastalmacit ca un blestem pe limba unei batrane gretoase.

Si judecam din pumni hotaratori, cu spinarea incovoiata si gatul cicatrizat, si spunem cum dreptatea ni se cuvine. Pana la impartit. Asta cum mai vine?

Asa ca ne razbunam asa cum mingile de plaja zboara de pe fundul apei 5 metri in sus. Cu mainile care ne tin infipti in mal.

Ne razbunam cum respiram. Cum expiram.

Par(s)curgere

In fata blocului meu, unde zilnic copiii de rromi cersesc, am gasit insirate bucati mici de metal cu un 50 de bani inscriptionat pe ele. Acum povesteste-mi despre visele tale si cat valoreaza ele. Si mai spune-mi inca o data cat de risipitor am devenit.


Zilnic cunosc oameni care ”au mai vazut d-astia asa ca mine”. Acum mint. I-am cunoscut intr-o zi, in restul timpului i-am evitat.

Zilnic cunosc oameni care ”au mai vazut d-astia asa ca mine”. Care ii evita?


Incearca sa intelegi ceva din texte. Nu cauta intelegerea.

Sustinere

Punctele mele care ma sustin sunt sub forma de bastonase. Precum cele de Craciun, doar ca mai tari si mai mari. Sa calci delicat ca o bomboana si lipicios ca un fricos ce se infige in primul lucru care-i sare in brate. E scurt metrajul meu din acadele. Care-ti lasa buzele albastre. Deschide-le. Ai spune ca cerut respira prin ferestre crosetate-n piele.

Punctele mele care ma sustin. Sunt cele cu care ma termin.

Duble #16

“Esti atat de ieri”. Astept sa-mi spuna cineva.
Dar n-aud decat chestii familiare. De ieri.

Cum ai putea tu sa-mi spui ce crezi, cand ceea ce crezi nu e ceea ce spui.
Asta ar fi chiar o banalitate mai mare ca randul scris mai sus.

Mereu mi-am dedicat mintea unui singur lucru.
De aceea nu am gandit mereu cu mintea.
Ca sa imi ies din fire.

Lectia de izolare:
“Nu deschide usa strainilor”
Acum nici incalzirea globala nu ne mai dezgheata.
Si oricum nu are farmec: mie-mi place inghetata glazurata cu caramel.

Iti dau un sfat: nu ma crede pe cuvant.
Crede-ma pe tot randul. De la virgula, pana la punct.
Pana cand am terminat de scris si am expirat usurat.

Mize

Vorbim despre mize. Si asa mize pare ca a prins culoare fata ta de soare cu plete bete de sudoare. Le ridicam ca un miros de curat de dupa dus, perdele de palat in casuta noastra din papusi de plus.

Vorbim despre mize ca despre seminte. Ptiu si cojile le-am aruncat pe unde-am mers, drumul intors sa-l stiu.

Si despre mize am dupamieze in care ce s-a dus imi iese ca o vorba intre piese. Si doar plictisitii mai stiu oameni cu chef sa le pese.

Vorbim despre mize ca despre mese intinse. Dar nu e ziua mea nici pe departe. Acum cand scriu e noapte.

Duble #15

- Imi pierd claritatea ca niste ochelari pe ochi transpirati.
Oare de aici si vorba: vad printre picaturi… ?

- Degetele indreptate spre greseli nu indreapta greseli.
In dreptate, degetele arata fara greseli.

- Mai intai alege ce vrei. Ca apoi sa poti alege.

- Legile ne dau avant. Sa le incalcam. Regulile ne dau curaj. Sa strigam ca suntem dereglati. Strictetea ne da pasiune.
Sa crestem cu idei, nu cu lese.

Liberi

Un stat liber are plete spalate. Are pete din nastere in forma de pere. Un stat liber este, nu pare. Nu trebuie sa stea legat, ca sa fie legat, nu trebuie sa se inghesuie ca sa isi faca loc.

Statul nostru liber ne priveste in ochi si ne intreaba: cand o sa ii spunem adevaratul nume?

Noua nu ne place un stat liber. Caci ne inconjoara si ne face sa ne simtim mici. Asa cum suntem.

Bine m-am regasit. Acum pa.

Vibratii in ratii

E un loc unde sunetele se aduna si tac. E un loc unde noi uitam de trac. E un loc unde focul arde cu noi fitilul. Si acolo ne consumam. Aici e locul meu.

Drogati

Pe nas, pe gura, prin vene, pe ochi, prin palme, pe creier, prin prieteni, pe bani, prin frica, prin furie. Drogul e funia de care ne-atarnam in gol ca nimeni sa nu ne mai atinga. Spune-mi tu un drog care sa nu faca rau.

August

E luna in care oamenii au gust. Si isi crapa nervii intinsi sub soare precum pepeni bine copti. Hai la mare. Sa furam atentia precum niste hoti. E august, luna care tine soarele in timp record mai sus.

La suprafata

Fetele care au stat intoarse sunt vocile care-ti vor spune mereu pe nume. Ai grija. Suprafetele netede sunt deseori alunecoase.

Nu iese nimeni

“Cand termin de scris, ma las pe spate si recitesc cu un ochi textul. Atunci decid cat de repede voi uita ce am scris, pentru ca de ‘daca’ nu mai vorbesc. Cand am terminat de scris textul asta, mi-am dat seama ca nu pot sa scriu despre noroi, cat timp ploaia e atat de frumoasa. Abia cand va fi senin voi privi si in jos. Stiu atunci ca pamantul nu va mai fi fix. Textul asta l-am uitat deja”

La limita

Suntem echilibrati – ne place sa mergem mereu ca pe sarma.
Suntem razboinici – lovim cu pumnii in usile dupa care ne inchidem singuri
Suntem activi – Alergam dupa raspunsuri fara logica
Suntem puternici – Dominam tot ce ne este mai mic
Suntem inteligenti – Renuntam sa lasam mai departe ce am invatat
Suntem curiosi – Si asta e singurul lucru pe care l-am aflat in urma curiozitatii noastre.

Adanc

Aerul, pamantul si apa – calculate, dimensionate si redimensionate, legate precum cainii de un gard in fata unui supermarket si dresate sa raspunda la comanda. Avem natura la degetul nostru mic, dar ne comportam de parc-am avea mainile paralizate.

Raspuns

Idolii te fac sa-ti rozi unghiile pana ajungi la carne. Iar atunci oasele iti devin scobitori si inteapa, ca si cand ti-ar fi adormit podul palmei incercand sa scrii. Acum ai in pumn un arici si-o inima care-si striga dreptul de a sta aici.

Muzica e putere, dar nu e puterea ta. Te strabate ca o vijelie si te curata de uscaciune, dar trece si nu te ia. E ca o lumina care naste din tine umbre. Te obisnuiesti cu ele, iar cand ea va disparea, vei ramane cu senzatia ca esti urmarit.

Am primit ieri un comentariu la un articol pe blog, iar raspunsul nu l-am putut da decat asa…

citisem articolul si cu alta ocazie dar a trebuit pur si simplu sa ma intorc, sa inteleg mai multe. poate a fost cam dur spus. cel putin, din punctul meu de vedere, spooke, impreuna cu yawn, au fost scanteia unei noi generatii, o scanteie care in mine nu s-a stins niciodata si chiar a pornit un foc pe care acum nu-l mai pot stinge. mi-ati modelat personalitatea cum n-au putut-o face parintii, prietenii sau vreo fata pe care s-o fi iubit… inteleg si respect intru totul decizia de-a te retrage, dar nu poti spune asa ceva, e un sacrilegiu. sper sa nu dezgrop morti sau ceva si imi cer scuze ca sunt asa pornit, undeva n-am nici dreptul s-o fac, e doar o opinie :) spooke a fost si va ramane un idol, o aspiratie, o forma de exprimare, o stare la care tind multi. chiar si acum, dupa atata timp, formatia preferata-mi ramane y&s, all time. iar piesele, de asemenea, fiecare in parte pentru cate o stare de spirit…
am reusit si am vorbit si cu ion, mi-a mai explicat unele chestii care m-au marcat.
sa concluzionez, pentru mine a fost o deziluzie totala, un regret profund ca trupa s-a destramat, si sunt convins ca nu sunt singurul. nici macar un concert n-am apucat si asta ma cam roade… tot ce mi-a ramas sunt clipurile de pe youtube si melodiile, culese din toate colturile dc++ului. pff, ma opresc. numai bine! andrei burlacu.

Ardeti foile

Nu lasa traditia in mainile necioplitilor cu dalta. Caci istoria nu iarta. Nu-ti lasa limba sa taca, atunci cand altii au glasurile din falca – puternice. Ei lovesc ca un ciocan in te miri ce. Si vei ramane doar cu stalpi fara culori, care vor spune in timp: aici au fost tampi. Nu-ti vinde alfabetul pentru pete de pamant, cand cartile formeaza generatii, hartiile organizeaza ratii. Pentru ce te vinzi? Iti arzi foile si pretinzi ca astea-s noile vremuri pe care incerci sa le cuprinzi? De ce te legi, cand sforile n-au capat. Arde-ti foile, caci ele n-au unde sa mai incapa.

Nepurtati

Ne arcuim, suntem moi, invelitori si uneori dezveliti de inhibitii. Dependenti si viciosi, ne adormim cu vorbe dulci, dar gretoase in cantitati prea mari. Ne repetam, cu bune si cu rele, cand ne-atarna vorbele-n gat parca prinse in curele. Suntem ca un asternut de ocazie, doar ca fara ocazii speciale. Ramanem nepurtati.

Consumati

Consumati. Cand carne de consum ati devenit si va mancati. Sa va muscati limbile din topor cand ca serpii le aruncati.

Si am gustul cam amar, caci cam am mari probleme in gusturi. Vorba ‘ceea “esti ceea ce mananci” – un pachet de nervi legat la gura sa nu se strice dupa nasturi.

Tu ce astepti?

Daca cineva te-a facut sa astepti o data, a doua oara fugi. Altfel, fie si la timp daca va veti intalni, totul va fi cu intarziere. Ca un ceas ramas in urma care bate ora din minut in minut ca sa recupereze timpul pierdut. E inutil.

Prezentare

Anonimi - cu fata ca de sticla si degetare – strica si striga tare. De parca umbra lor nu se smotoceste in pietre si scari si ei calca aerul cu aere si fumuri precum zeci de locomotive nervoase in gari. Dar nu urca nimeni.

Cand ai chip de muncitor esti demodat, cand ai chip de ursitor esti piesa. Spune-mi tu-mie. Pe ce stalp de iluminat te-ai mai montat? Fata de lampa galbejie cu gat in lesa.

Anonimi cu fata ca de sticla si sclipiri ca palme fripte cu ochii-n negru ca o cripta. Au numai lilieci adormiti pe buze, cu cerul lor intepat din tavan afumat. Au parul tuci, ca o matura cu praf la radacini. Ei sunt anonimi.

Hol de asteptare

“Eu in general nu ma astept la multe, caci nu imi doresc un munte, doar zapada de pe el” – asa isi incepe monologul un strain intr-un hol de asteptare. Noi ne uitam la el, il masuram, il cantarim, unii ii prind mirosul, altii gustul copilaresc si il sfasiem de intimitate cu o curiozitate care ne place. Nu-i nimic, si noua ne place de ea. Asa ne obisnuim noi cu instrainarile.

Cu lentila stramba

“Au ochiul antrenat mai ceva ca un sportiv de performanta. Performanta lor nu se cantareste in greutatea medaliilor, ci in unghiul, umbra si aura lor. E locul unde aurul vine cateodata in alb si negru”

Minute de zbucium existential

1. Spectacol muncitoresc, un baiat avid dupa aburii din creierii afumati ai unor cetateni fara un viitor prea clar pentru mine, totul in centrul capitalei acestei tari. Da, si eu sunt roman, doar ca eu nu vreau ca ei sa mai fie romani.

2. 4000 de zabauci nu stiu pe unde sa mai prinda putina ploaie. Alti zabauci, unii romani, altii turci, se lupta pe un teren verde si atent delimitat. Uneori imi pun intrebarea: de ce unii nu au fost delimitati de restul lumii de mici copii? (selectia naturala cred ca a intrat in somaj) Dar intrebarea imi trece si renunt la un raspuns care oricum nu avea sa fie logic.

3. Cativa indivizi… aflati in spatele camerelor, se strang si se vaicaresc de parca ar fi 5 batrane la masa de craciun care discuta despre morti, boli, medicamente si de unde si-au mai luat cozonacul anul asta pentru ca nu au mai avut forta si rabdarea sa il faca in casa. Bineinteles, discutia se va intinde pe teme religioase si va naste un scandal in familie. Persoanele nu o sa-si mai vorbeasca dupa asta pana la urmatorul craciun. Pentru ca Pastele il vor petrece la tara ca porcii. Pardon, cu porcii.

4. Putin mai devreme, cateva pseudovedete din aceasta tara au trecut la mulsul vacii. De parca nu se puteau mulge singure cateva din domnisoarele respective. S-ar fi pastrat intocmai registrul. Oricum, spectacolul este garantat. Multi oameni, dar multi, cam milioane, stau si rad uitandu-se la cativa indivizi si individe care incearca sa isi lanseze din fân urmatorul album.

“Imi plac insectele pentru ca sunt singurele ocupante ale planetei care ma bazaie la cap, le plesnesc, si tac. Spre deosebire de anumiti oameni. Insa oricum, fie in cazul insectelor, fie in cazul oamenilor, eu dorm linistit”

Sunt minute de zbucium existential. Ca un iaurt nou, nedescoperit inca de papilele mele gustative.

In dialect

Cand scrii si vorbesti pe limba ta, risti sa te inteleaga putini. Invers insa, risti sa nu te intelegi deloc cu tine.

“Unde-s multi, puterea nu creste, e doar galagie. Unde-s putini, risti sa fii singur, nu singurul, asa cum ti-ai dori.”

In dialect imi aleg sa tin discursuri. Din scursuri imi pompez ca un dement impulsuri. Si pulsul mi l-am luat sa-mi stea pieptul ca un cal dresat. Si alearga mintea neincetat. Caci spatiul imi e campul meu in stat de drept fara drept de stat.

Artificial

Isi indoaie lumea si o lipeste cu pasta. Unii o delimiteaza in creion, altii o perforeaza si o modeleaza dupa bunul plac. In unele limbi, bunul plac atrage arta.

Si sapam cu mintea, cu ochii dupa colturi, cu respiratia tinuta si cu somnul intr-un gand lasat sa-si vorbeasca de unul singur. “Noi suntem orasul”, ne spunem cand orasul ne scapa de sub degete si fuge. Avem autoritatea unui parinte care-si cearta lumea, caci lumea e fiinta cea mai draga. Si s-a lepadat de indivizi ca sa-si caute o masa sa se-ntinda precum vinul dintr-o sticla rasturnata. Asa, din accidente ne coloram simtul.

Etape

Cadrul. E tapetul punctelor care ne marcheaza inceputul si continuitatea. Un azi rupt de rest nu conteaza. El va iesi in fata doar legat de evolutie. Opreste-i cresterea si vei ramane un incrancenat in piele de copil cu glas razbunator.

Regi

A trecut vremea palatelor de paie, acum suntem in generatia halatelor de baie si a regilor in papuci cu pipa-n gura si mandria intre… pernele pe care capul iti culci. Avem printese descendente din copaci. Au si sange albastru, acum depinde ce, de unde, tragi. Avem respect dat la pachet cu-n cec si-un zambet intelegator. Avem cugetatori in popor care atarna ca brelocul unor pantaloni saraci. Suntem regatul strainilor de casa, refugiati in saci. Dar suntem regi, vedem lumea invers, cu coada prinsa-n crengi.

Orchestra

Ne folosim masinile ca sa nu mai pierdem timpul. Ne folosim de fiare ca sa zburam, ne folosim de scaune cu roti ca sa nu ne mai obosim coloana punand-o la treaba. Ne folosim puterea glasului ca sa ne facem intelesi, soapta e acum doar cosmarul unui tantalau care nu poate comunica. Ne infigem microfoane in gingii, difuzoare in urechi, monitoare in ochi si tastaturi in degete, ca sa devenim eficienti. Avem viata in sange, cum spun unii, dar ea sta acum la stop, noi circulam artificial si ne taram picioarele dintr-un corp in altul. Suntem orchestra gandului ca n-am mai ajuns idee si fapta. Asa ca acum acum cantam dupa ureche.

“- Cum? – Am zis, dupa ureche!”

Nota catre sine: Acum scriu ca sa-mi elimin starile. Nu sterg nimic, doar fac loc.

…oua ne pasa

De ce arunci si nu strangi in jurul tau. Oameni, obiecte, ganduri si reflexe. “Ii” sau “le” vad cum zboara pe langa mine de parca s-ar lansa dintr-un arc.

Suntem elastici cand lovim, plastici cand injuram, practici cand inselam si pragmatici cand ne vedem propriul interes.

Noi, cand eram copii, nu am avut manual alternativ de scuze. Acum, unii scriu enciclopedii despre asta. Dar sa nu vorbim despre generatii, caci ele te inseala odata cu memoria selectiva.

Totusi, tineri sau batrani, uituci sau prefacuti, prosti sau ignoranti, continuam sa ridicam o sfanta statuie cretinismului. Pentru ca noua ne pasa si noi nu discriminam.

Si particip si eu, cu 10 oua in buzunar, gata sa arunc la tinta.

Pentru ca …oua ne pasa, cand din cartoanele de oua pe care le-aruncam, facem arta in masa.

Avatar

Fata de cine ti-ai ales fata de cine ti-ai ales fata de cine ti-ai ales fata de cine ti-ai ales fata. Cercul cuvintelor e fuga dirijata de ceea ce nu cunosti. Eu, astfel de cercuri le-am facut bratari, sa umblu cu necunoasterea de mana. E aceeasi senzatie ca si cand ar fi o persoana la capatul degetelor.

Orasul cu rasul facut sul

Iti toarce creierii ca o pisica suspicioasa, amesteca limbi, culori si culturi, are gauri in expresivitate si te lasa sa-ti dai tu singur seama de ce ar vrea sa-ti spuna. Oricat de urat ar suna, orasul e sincer. Glasul lui e numai ce noi reusim sa auzim cand ridicam capul din pamant, cand reusim sa ne acoperim singuri vocile. El nu tace, urla, alearga, rade, canta, explodeaza de forta si aglomeratie si gandul lui e agitatia noastra. E orasul oricarui om si-ar permite sa-l priveasca. Orasul cu rasul facut sul ce il descriu cu ochii inchisi si mana desenandu-l.

Ora de stat

Protejand lucrurile la care tinem, ne sfaramam in fata propriului nostru cocon. Descoperim mereu ca lesinam de greutatea zidurilor pe care ni le-am aruncat in spate. Suntem resturi de gesturi pe care le mai putem scoate din noi, precum ne-am trage radacinile din pamant. Asa, liberi sa umblam peste tot, incremenim franti si dezlegati de firul lucrurilor.

Suntem asternuturi peste vremuri care fierb si ne azvarla in nervi:

“- Ce cauti tu azi aici, cand mi-ai spus ca ieri vii. Acum ia-ti bagajele si pleaca. O incapatanata, tu esti ora care nu mai vrea sa-mi treaca”

Prin sticla

Sa stii clar ca dincolo e un aici in miniatura pentru ochii nostri mici si orbi.

“Ce faci?” E intrebarea care-si absoarbe mereu un raspuns banal, pe langa. Intrebarea e insa incompleta. “De ce faci?” ar fi corect sa ne intrebam si sa asezam curiozitatea fata de ceilalti. Insa motivele noastre sunt pe atat de diferite pe cat sunt de comune. Asa ca des ne punem singuri intrebari doar ca sa ne mai trezim din amorteala. Dar ne intoarcem permanent in acelasi loc.

Prin sticla privim si suntem priviti. Stralucim pe intuneric, ca niste licurici agitati ce-si cauta un ritm care sa aduca un pic de sens. Iar sensul pe care ni-l gasim ne trimite iar dupa sticla. Si ne continuam drumul astfel. “Pentru ce faci?”, te-as intreba pe tine. Dar renunt, pentru ca nici eu nu stiu sa raspund la asta.

Statui

Si-au inghetat frica si rusinea si au urcat sa se arate lumii. Oamenii au devenit statui cu sange in loc de fiare in brate si picioare. Ei au ceva de spus.

Participa

Implica. Te. Aduna. Te. Uita. Te. Asculta. Te.
Te Implica. Te Aduna. Te Uita. Te Asculta. Muzica.

Scena care nu costa, dar valoreaza

Locul unde ieri nu dispare, ci aseaza un alt strat dinspre miscare si atentie. Aici, notiunea de azi este mai valoroasa si creste “azi cu azi”, unde publicul e tencuiala, iar reintoarcerea e piatra de temelie. Valoarea nu e estimata in hartii libere si pictate cu laserul, ci in cele legate si desenate cu creionul. Si ne seamana, caci isi repeta vorbele fara greseala, asa cum noi ne repetam greselile si le ascundem cu vorbe. Scena care nu costa. Covorul unde ne-am intins ca piese de mobilier peste timp. Ne dezlipim si noi cateodata la incheieturi si incheiem in liniste. Dar mintea ne urla a libertate.

In asteptare

Incerc sa inteleg unde-mi stai. Unde timpul n-are ritm si numar orele cu ochii, clipesc un anotimp si-l lipesc intins pe geam. Sa-mi stea tablou cu lumea in asteptare. In asteptarea c-as mai da un semn. Incerc sa inteleg unde-mi stai, cand tu azi imi esti mare si eu imi sunt lemn.

Turn

Turnam plumb in ghete. Nocturni umblam spre casa cu gandul intepenit ca balamalele-n perete si ne intoarcem a doua zi. Pana ne vom rupe. Turnam plumb in ghete si ne facem impresii ca am lasa urme. Urme, da, nu si amprente. Noi suntem priviri. Ale voastre asupra-mi, ale mele in gol. Cand sunt multi, nu vad expresii, vad doar scapari… Pe usile pe care le-am lasat deschise larg. Caci nu-mi place sa pastrez prea multe chei ce-mi zornaie a stres in buzunar.

Obsesii

Vopsea intinsa pe sub ochi. Vom semana precum orbi ce se piaptana reciproc. Obsesia infatisarii elimina persoanele. Devenim tablouri atarnate, nu pereti bine structurati. Devenim colorati, nu culori, iar partile noastre comune sunt intamplari repetate de “n” ori. Din pacate, invatam doar sa ne mentinem echilibrul, nu sa construim o punte mai lata de un picior. Si ne luptam cu frica de inaltime.

Comun acord

Ce impact. In pactul meu cu lumea am decis de comun acord ca trebuie sa ne respingem reciproc intentiile. Asa doar ne gadilam cand ne calcam pe timbrele vocale sa ne vorbim placut. Pentru ca nu pot sa ma cert cu cineva care n-are propriile sale idei.

Creatorul, creatia si creatura

Fuga de propriile-ti vorbe e ca si cum ai incerca sa-ti impaturesti umbra pana se sufoca. Cel care creeaza nu trebuie sa aiba un impact care sa darame peretii, ci mai degraba un ecou ca sa-i faca sa cante.

Super eroii de azi, ieri oi luate de grumaz

Pornim usor: stang, stang, stang, drept, stang. Nu pot decat sa admir admiratorii care admirativ balesc in fata unor nume lipite pe fruntile noastre la fel de potrivit precum ar da tapetul in baie. Iar “tapetul” nu este un meltean de 2 pe 2 care da, si anume, pumni. Nu. Poate palme. Ca sa se preseze bine ideea. Admir dulaii. Pentru ca in ciuda barbatiei lor, reusesc sa petreaca un timp record fara sa se spele. Continuam: stang, stang, stang, drept, stang. Admir noile generatii de tocuri, fuste si galeti de 15l pe care domnitele astazi le numesc genti. Presimt un viitor excelent in disciplina prajitului de paine. Admir oamenii care arunca mucuri de tigara din masini pe strada. As vrea sa vad treaba asta invers. Adica nu cu capul in jos. Admir super eroii de azi, ieri oi luate de grumaz si-mi dau seama ca sunt chior. Eu n-am vazut cand a fost razboiul de gel si silicon. Companie, stai! La stanga imprejur. “- La stanga? Nu e niciun imprejur?” Care sunt eroii tai?

Feţele cui

Infipte intr-o rutina care ar bate usile in pereti. Ascutite ca un varf de cutit ce-si decojeste metalul de mizerie. Cutitul se curata, cand altii se curata intre ei. Fetele cui. Cu fruntile abatute intra in pamant ca ploaia. In urma lor nu creste iarba. Cu straturi de rugina ca o mana de muncitor, nu mai deosebesc asternuturile de caramizi.

“Am pielea atat de groasa ca o a doua casa. Pacat ca nu mai sta nimeni in ea”

Feţele cui vedem. Celor ce ii uitam. Necunoscuti, ca un apel pierdut pe fix.

Creta

Leg limbile de ceas, sa-mi stea mustata pe sub nas. Si stranut culori care-mi fac trotuarele mai moi. Asa pasii-mi sunt adanci ca si cand as topi pamantul in noroi. Si am gandul din asfalt, imi circuli de nebuna cautand sa-mi dai tu azi sfat: cica e cam aglomerat la mine in cap cand il tin culcat pe perna.

Imi fac oameni colorati cu creta sa-i joci tu in degete cand nu mai ai cu ce a te delecta.

Miniatura

Suntem mici in case de furnici. Musuroaie agitate, hai cu ploaia sa mai cada sa ma scape de mizeria de pe spate. Avem strazi ca dungi in palme, par asa de greu de urmarit. Cand ne ratacim privind departe. Cat de mici ne-am facut cand sa crestem ne-am grabit.

Oamenii rotunzi

Oamenii rotunzi au capul patrat, privirea ingusta ca incheieturile unui triunghi, trasi pe linie moarta cand ii pui sa priveasca in alt plan.

Au gandurile ascutite atunci cand pot intepa sa le iasa ceva. Oamenii rotunzi se rastoarna, iar toate se agata de ei precum scamele de un costum. Si pe cat de mult praf se aduna, pe atat de multi se strang sa aspire la ei.

Sunt oamenii rotunzi cu diplome de scolarei si atitudine de boi. Si rotunzi se fac atunci cand se umfla uitandu-se la noi.

Etaj

Am uzica devreme mbrele ascut implicati nerisipi tinuti mpuleios astea.
Iar noi vom aluneca pe el ca soarele pe dupa o perdea.

“Am muzica”. Devreme membrele le ascultim. Implicati, tineri, rispiti, tinuti. Timpul uleios o sa stea. Stai odoma scara masalat.

Stai aidoma masca, scara ramasa salt. Dintre ce-am ingropat aici si ce-am aruncat in inalt.

Cand textele nu au sens, explicatiile vor veni cu timpul. Asa imi asez randurile ca trepte catre etajul unde stau. Din pacate obosesc atunci cand tot aud ca m-am mutat mai sus. Eu sunt visul care s-a trezit sa stea de veghe. Eu ma feresc de somn si oameni, caci imi seamana. Somnul, nopti. Oamenii, oglinzi. Citeste cu atentie.

Captiv

Cei care fug cel mai mult, n-o fac pentru ca nu au unde sa stea, ci pentru ca nu vor sa aiba unde sa stea. Ei sunt captivi.

Unde ti-e casa?

Unde usile iti sunt deschise. Unde pasul ii ia locul privirii. Unde memoria nu-si are rostul. Unde frica e o figura straina de vis a vis. Unde restul este neimportant. Eu scriu de acasa.

Glas

De ce-mi taci, voce ce-mi vibreaza a vraci. De ce-mi soptesti cu buzele crapate, tu crezi c-ascut priviri prin gauri ca de sarpe? Imi esti statuta. Pumnul meu de pulbere ce-mi mimeaza a ceata sluta. Imi esti urata, ca o seara disparuta dupa soare. Ai glasul ca o amintire ce-mi dispare. De ce iti versi zilele cu setea unui drum ce-a incretit de-atata stat. Esti betiva dupa lacrimi si mai crezi ca-mi pasa dupa ce pe toti in cinstea bauturii tale i-ai aruncat? Esti livida, ca un rasarit bolnav ce-si taraste zorii. Cioturi de carbune, carpe peste cei ce au uitat in a mai apune. De ce-mi vorbesti si-mi ceri iertare. Cand ieri tare mi-ai urlat sa-ti tac. Eu sunt vocea, nu persoana. Ma imbrac in zgomotul din mine si m-arunc in gol sa cad. Acum tacerea ma are limba, aer si accent si isi canta libertatea-n gand. De ce imi taci cand vezi ca-s frant.

Faptul si fapta

Reflexul in fata neprevazutului e expresia corecta a fetei. In rest ne comportam ca si cand ni se zbate un ochi. Cand de fapt el sta locului iar restul fetei se stramba. Uneori, cele mai normale lucruri nu-si gasesc spatiu in lumea asta in care toti oamenii arata zi de zi de parca s-ar muta incontinuu din haine in haine si din case in case. Pana cand ratiunea lor ajunge pe drumuri. Pacat ca multi traverseaza drumurile pe rosu. Faptul ca nu stii nu scuza fapta ca n-ai vrut sa inveti.

Ce vinzi

Imaginea e buretele care absoarbe privirile. Calitatea absoarbe si mintile. In felul asta cresti, in felul asta esti de incredere, asa capeti potential. Conteaza ce vinzi, conteaza cui vinzi si conteaza si cum vinzi. Calitatea este amanuntul unor oameni foarte rabdatori si pretentiosi cu vremea lor si cu vremea din jurul lor. Numarul lor mic insa se simte, astfel, ce vinzi, indiferent daca e de calitate sau nu, nu mai are importanta. Conteaza cum vinzi. Asta daca vrei succes. In rest, ce vinzi are valoare abia dupa ce altii au cumparat si mai vor. Tu cui te vinzi?

Pe fata sau pe verso

Mana care loveste nu va scrie, va zgaria. Mintea care uraste nu va judeca, va fulgera. Pieptul care urla nu va adormi. Va exploda. Iar din el vor iesi lumi noi. Calmul, delicatetea, mangaierea – atributii demne de o mama grijulie. Sau de un ospatar decent. Cand ceva se naste din furie, moare odata cu linistea. Cand ceva se naste din liniste, inveleste. Si isi asteapta furia sa rupa ritmul. Tu in ce crezi? Din ce creezi?

Astă artă altă ‘arfă

Fuga prin imagine – posibilitatea de a prinde un personaj de roman de randuri, un actor de generic sau un nor de ploaie. Imaginatia are limite. Doar ca limitele nu pot fi imaginate. Imi plac jocurile astea de cuvinte. E ca si cum as sari coarda de pe un plan pe altul. Acum calc cerul in picioare.

Reguli

Butonul sau tragaciul. Bata sau trepiedul. Omul sau criminalul. Acelasi lucru. O spune legea, nu eu. Daca fotografia intra in spatele gratiilor, atunci recomand o memorie fotografica perfecta. O sa fie nevoie de asa ceva.

Aplauze

Plecaciunea facuta prin palme. Zambetul desenat cu degetele. Emotia traita prin sunet. Forta emanata prin intensitate. Aplauzele sunt un “multumesc” si un ramas bun.

Omul sau cartea

Omul sau cartea. Omul o scrie, cartea il desface de sfori. Omul o citeste, cartea il coloreaza. Omul reactioneaza, cartea isi inchide povestea in liniste si o repeta cu un glas mereu diferit. Omul se indragosteste de carte, ea e a tuturor. El o pastreaza cu atentie, ea il zdruncina. Omul sau cartea. Acelasi lucru, doar ca paginile respira un aer curat.

Mi-au iesit randuri pe frunte si ochii stau drept pauze. Narile imi inspira c-as mai scrie, iar gura imi urla libertatea intr-un colt de carbune ascutit. Eu scriu “omul”, cartea-mi deschide un personaj, eu inghit imagini, cartea mi le arunca precum carti de joc in ochi. Acum retine fiecare carte in parte. Eu inchid coperta, cartea imi opreste timpul. Acum omul e cartea. Pentru urmatoarele 5 minute.

Linii mari

Gratuitatile vin cu siguranta unei lectii neinvatate. Le primim, multumim, ne folosim de ele si apoi o luam de la capat cu sapa si grebla sa rascolim pamantul dupa alte raspunsuri. Reculul lor loveste insa traumatizant. Am invatat ca ce primesc gratuit, va costa intr-un final de 10 ori valoarea originala. Asa ca trecem la un alt plan:

Ce merita si ce nu. A face diferenta intre cele doua e ca si cum ai putea sa te opresti din a face ce vrei si a incepe sa faci ce trebuie.

Azi vorbesc in linii mari ca si cand as desena blocuri.

Duble #14

Fiecare isi joaca mainele in picioare. De aici vine echilibrul. Mainile doar jongleaza. De aici vine spectacolul.

Teoria supravietuirii: tine garda sus, n-ai vrea sa te imprietenesti cu cineva.

Necunoscutii ma recepteaza mult mai corect. Ei nu-mi cunosc intentiile. Tu o sa ma asculti permanent cu memoria, nu cu urechile.

Pentru a minti, trebuie cunoscut mai intai adevarul. Asa ca nu am remuscari.

“- Iar te joci cu cuvintele?” “- Da, e ca un meci de ping – pong in capul meu. Pacat ca pierd mereu”

“- Scriai mai bine inainte” “- Da, normal. Acum scriu inapoi”

Acum imi fac incalzirea. Doar e vara. Va urma.

Alege

Alege pamantul, caci n-ai idee ce va alege pamantul. Facem juraminte calculate, fara minte, doar cu ganduri. Dar gandurile fug si se aduna ca insectele la lumina. Sa scoti ochii cu rochii de mirese si miri pe mese si sa te lauzi cu asta, e doar sinceritatea unei guri.

De aer tare.

Ba la usi, ba la geamuri, dupa balamale, balamuc

Ah, ce drepti suntem cateodata, aproape bâte… atat de drepti. Imi plac viziunile invaluite intr-un mister tip: cine s-a scapat?, puternic dezvoltate pe baza personalitatii noastre, atat de corecte si de neclintit de cinstite. Din ciclul, “hai ca azi fac eu cinste”

… Oamenii care sar cu gura au picioare de furnica, iar oamenii care te furnica, precum zice o gluma, au frica infipta in perne si si-o lasa atarnand de pagini in carti ca semne. Frica e buna sa nu uiti. Ea scoate oameni. Gura scoate doar bale. Vrei un servetel?

Dubla de azi: “Ba la usi, ba la geamuri, dupa balamale, balamuc. Avem pereti, 4-n perechi, cu handsfree-ul in urechi.”

Fetitele in roz

Si-au cautat asezari pe solul moale al pantalonilor croiti frumos. Fetitele in roz n-au ajuns persoane, ci idei. Orasul in care stau e o fetita d’asta cu obiceiuri de instalator. Caci mi se instaleaza pe retina ca igrasia pe perete si-mi vajaie in ureche ca un sofer nervos atarnat intr-un verde de semafor. Am o vorba despre ele, fetite-n roz: “Sper sa iasa la spalat”

Ferme de animale. Concluzii ferme despre animale

Gratis. Expresia fascinanta a unei minti obsedate de profit. Profit. Obligatia unui rezultat. Rezultat. Pus mereu, intentionat, in spatele unui minus. Minus. Conditia pentru a forta. Forta. Impactul cuvintelor legate ca maioneza, doar ca fara gust. Gust. Mereu cu sare si piper, turnate meticulos de o fabrica de robotei. Robotei. Chipurile care nu-ti raman niciodata in minte, dar pe care, in trecere, le recunosti. Recunoastere. Lapsusul unui obicei absolut, dar absolut, neintentionat. Intentia. Fapta nerecunoscuta, dar de nereparat. Reparatia. Functioneaza pe regula ac, ata si carpeala. Carpe. Unele maini care nu stiu sa stranga de degete un salut. Salutul. Cartea de munca ce nu-ti asigura o pensie mare. Mare. In mare, vorbim despre ferme de animale. Concluzii ferme despre animale.

Bestia si bestialul

Sunt bine crescute, bine educate, traind in spiritul sezonului imperecherii. Bestiile sunt cele mai bine concepute specii pe Terra. Au inceput sub diverse forme, insa evolutia le-a adus astazi in fata unui numitor comun. Acum, vecini, parinti, copii, apropiati si necunoscuti, nu mai pot fi deosebiti de acest fenomen. Dar Bestia este deosebita, nici nu discutam altfel. Bestia este nucleul tariei noastre din vocabular, caci a dat nastere expresiei: “Bestial”. Astfel incat, atunci cand ne vom aminti de Bestii, vom sughita. Au darul de a se imprastia ca praful pe sub nas, caci le putem numi si Praf, si de a se auto transmite dincolo de calea fizica. Desi deseori se exprima fizic aplicand forta bruta. Ah, da, Bruta. O ruda strans legata de Bestia noastra.

Bestia este cea mai dulce bomboana pe care am gasit-o azi la ghena. Cauta de mancare.

Popas p-un pas si-un loc retras

Cuvantul magic: Intelegere cu sine. “In Tel E Ger Retine”. Si fugi pierdut pe gheata precum metalul din patine. E un pact calm cu mintea-mi. Sa nu mai sar parlit cand imi spui ca si cand mi-ai arunca, vezi tu, eu de cine-ti aminteam candva. Si uite asa, scriu, imbarligat, ca o limba printre sireturi, legat imi stau, iar cu bratele buchet, semn ca sunt incapatanat, am numarat din sfert in sferturi, in timp ce altii se culegeau spre o zi de miercuri. Si ei se scurg si eu astept. Bat pe loc ca ceasul si dau din gropi in gropi, caci stau prea mult si-ajung pana ploile m-aduna si ma ridica-n stropi. Si ei se scurg si eu astept sa se usuce. Aglomeratia tinde sa ma incurce.

Cuvantul magic: Intelegere. “In Tel E Ger Retine” – atunci cand vei ajunge unde-ai aruncat cu ochii de la bun inceput, vei fi atat de obosit incat vei vrea sa te intorci acasa. Drumurile lungi iti dau impresia ca ai gasit ceva. Cand de fapt iti dau impresii.

Reciprocitate

Iar incepi? Din ce piatra esti facuta. Dalta imi crapa palmele in zambet si tu fricoaso tot stai tacuta? C-azi cazi si-mi sezi grumaz, eu respir cuvintele ce mi le-ai turnat pe gura ca mintile sa-mi arzi. Si-mi pari uituca. Eu gatuit. Ganganie ce-mi bazai noptile, imi dai somn cat uit ce dorm. Intoarce-te cand zilele mi-ar zice “domn”, caci eu n-am umar de majordom. Si nici numar de telefon sa-mi suni. Alo? In galop iti spun ca trebuie sa te aman. Te-am intrebat cand poti, si-acum tu raspunzi: Iar incepi? Cu ce pietre ti-ai astupat tu porti? Cu toate dupa care-ai stat sa te ascunzi.

Vointa

Vointa. Voi instiinta tara ca o am. Ca o amanta, atat de ascunsa, insa la nevoie acolo. Dar, aolo, sa nu afle nimeni. Caci des cu vorbele nimeresc prost. Crezand ca bat la usa prea incet ma trezesc ca incerc si pe geamul din dos. Din dosul casei. Vointa. Voi instiinta tara ca o am. Asa stiu ca e frumos. Dar o voi uza numai cu folos.

Deschid paranteza

Eu scriu pentru minutul in care fugi si-ti cauti cheile pentru ca ai intarziat la munca, pentru pauza de tigara intre doua sedinte ce-ti scot creierii din sarite. Pentru saptamana dupa ce gagica ti-a spus ca nu te mai vrea, iar tu inca mai crezi ca e o gluma “-Iar ai vorbit cu prietenele alea ale tale?”. Pentru momentul in care el iti zice ca esti enervanta, si esti, iar tu ii confirmi asta. Pentru ca nu-mi place generatia messenger. Pentru cele 10 minute pe care le ai libere pe zi. Pentru pauza in care inveti si iti scrii licenta. Pentru ca nu-mi plac prostii si pentru ca nu-ti plac prostii, dar tot facem pe prostii. Scriu pentru ca ti-e dor si de altceva decat sa iti pierzi vremea ca un robot intre munca, somn si pauze de masa, mai scurte ca timpul petrecut pe veceu. Scriu ca sa injur si ca sa arunc cu pietre. Scriu printre crapaturi, pentru ca atunci cand deschid geamul redescopar ca sunt alergic la puf de plop si polen. Scriu pentru lucruri simple, pe care le complic. Asta asa, ca paranteza. Si o inchid.

“Cateodata, caut sa-mi dau singur raspunsuri. Nici acum nu le-am nimerit.”

Tu cum te semnezi?

In semne. Dar ce vrea sa insemne. In cuvinte. Dar cate poti tine minte. In timp, dar cine are sa-l dea la schimb. Tu cum te semnezi? Pe fuga. Cu capul tinut ascuns de gluga.

Drepturi luate drept uri

Drepturi luate drept uri. Guri cu voci din maturi iti lasa praf pe limba precum dropsuri. Suntem egali ca spirit, nu ca timp, ca si cand ai trai mereu atipind. Te trezesti cu ochii mici si fata-n dungi, parc-ar fi alee, cu pasii celor ce ai vrea sa-i alungi, dar nu-ti sunt reali. Ai avere si o schimbi pe bani. Esti culmea ca nu esti cu lumea, auzi. Esti cool, mi-a fost facut sa vad acum. Esti tu, deasupra tuturor, dar doar o bula de sapun. Drepturi luate drept uri. Ai tu dreptul sa ne vinzi pe aburi?

Experiment reusit

Cei mici sunt mari. Dar cei mari? Amanuntele nu sunt vazute niciodata drept cauze. Ci scuze.

Corp de lume

In ambalaj de sticla ne invelim palmele. Asa cioburi ne ies din ochi cand plangem. Esti manualul meu de strangere de mana, indreptar intr-o limba ce-o vorbim cu dintii stransi si strambi si n-o intelegem.

Scheletul lor de piatra, cu metal in loc de vene, a ajuns acum sa-mi spuna ca-i tarziu. Ceasul bate precum pulsul, in pauze… si-apoi isi trage suflul asteptand sa vrem din nou sa-l auzim.

Pentru noi, liliecii, sunt zori fara sori si seri cu nori copertati cu pielea noastra legata-n sfori ce-si fac nod in gatul nostru de atatea ori.

Suntem carti lipite-n loc intr-un corp de lume. Zidurile ne-au picat pe frunti batrane si-am pictat pe ele glume. Ha

Alint cu "a" lent pornind in jos spre alfabet

Ordine. A face sau a da? Cuvantul isi schimba fapta. Metoda e aceeasi.
Culoare. A prinde sau a naste. Iti schimba ochii si-i face ca un miros. Sa se imprastie. De sus in jos.
Argou. Cand buzele se indoaie ca o foaie de hartie. Ea taie si invie. El scuipa si imbie.
Eroare. Treapta dreapta. Picior de lemn infipt intr-o mica balta de carbune oparit.
Mi-am incalzit peretii, fiert pe sub camasa, asta-i cutia de nebuni care-mi zice: “bine am poftit pe-acasa”.
Vorba imi e carte, cartea imi e pat si dorm legat de arcuri, intins precum o rufa la uscat.
Alfabet cu ce nu pot sa inteleg imi scriu si-mi las curaj sa-mi stea ostas cand eu trag…
Un pui de somn, caci noaptea imi e drac si ziua imi e om.

Statistica

Statistic vorbind, suntem neterminati. Mereu in cautarea completului, completarii, complicatiilor, complexelor, complicitatii si a altor cuvinte care seamana. Tinem sa retinem vorbe, fara a afla semnificatiile lor si jucam la alibi.

El nu stie cat si ce stiu eu, dar eu stiu ce nu stie el. Asa ca, chiar de n-o sa stiu, ma pot preface. El n-are cum sa stie.”

Asa am ajuns epave cu vasle de lemn. Suntem gauri. In sistem, in memorie si in stomac. Am foame de viata, de-asta imi facea asa urat burta.

Statistic vorbind, cautam sa ne agatam de scapari. Si le luam drept certitudini. Minciuna nu are picioare scurte, ci e un sportiv prea sigur pe el. Naiv. Cu picioare lungi si corp atletic, dar chior si impiedicat. Cu cat o iei mai repede, cu atat cazi mai tare. Statistic vorbind, stam foarte prost cu cifrele.

Statistic vorbind, ne mintim ca sa ne tinem unul pe celalalt. Asa cum cladesti un castel de carti. Doar sa nu stranute careva.
Hai, noroc!

Maestro

Nu conteaza ce transpiri. Conteaza ce inspiri. Si asa nu vei expira. Muzica e realitatea din noi. Asa cum si-o face fiecare. Timpul e certificatul de garantie. Ia spune, ce scrie pe eticheta ta?